Tot ce NU am vrut să știm despre… 2

GLOBALIZARE. ENERGIE. POLITICĂ

Trăim timpuri foarte complicate. Globalizarea a doborât gardurile și, ca întotdeauna când gardurile sunt date jos, binecuvântările și blestemele se împrăștie necontrolat, blestemele având prioritate (pitbull-ul vecinilor așteaptă mârâind în fața ușii). Țările mici au primit investiții, cele mari au dobândit piețe noi de desfacere, cei mici s-au mai îmbogățit, cei mari au mai sărăcit (doar puțin). Producția migrată spre țările sărace a cerut tot mai multă energie – capacitatea energetică n-a însoțit producția (cei mari și puternici au găsit noi metode de a consuma capacitatea eliberată).

Toată lumea e de acord că trebuie făcut ceva. Ce anume, e treabă de discuții sterile. Europa investește sume uriașe în energiile nepoluante, impune legi și restricții care conduc la o creștere continuă a prețului energiei produse și, ca efect colateral, la ceea ce Antonio Tajani, secretar de industrii al UE, numește “un masacru industrial sistematic”. La polul opus, US, Canada, China au ales calea evoluției tehnologice și, concomitent cu niște încercări moderate de reducere a consumului și tranziții spre energii curate, încearcă să proceseze emisiile de carbon, să le recaptureze în adâncul pământului (o tehnologie modernă încearcă folosirea CO2 pt extragerea gazelor de șist). China, India, Rusia, țări care se străduie pe drumul industrializării, preocupate de nou-găsita prosperitate, nu vor să se supună unor cote de poluare, unor limite energetice care le-ar face, asemeni Europei, mai puțin competitive.

NUCLEAR

Foamea noastră de energie din anii de creștere economică 2000-2007, ridica prețul livrei(lb) de uraniu de la 40$ (in 2008) la peste 70 (2011). China, cu cele 15 reactoare și încă 26 în construcție, cu multe altele pe drum, alături de celelalte țări, împingeau prețul uraniului tot mai sus. La urma urmei, cam toată lumea este de acord că energia nucleară e una din cele mai non-poluante. După zeci de ani în care s-au opus energiei nucleare, sub presiunea pericolului încălzirii globale, mulți dintre activiștii ecologi  au ajuns la concluzia că energia nucleară este singura noastră soluție rapidă, pragmatică de a stopa poluarea. Pandora’s Promise (o evaluare pro- și contra- aici)este un documentar care subliniază argumentele acestei schimbări. Energia nucleară este cea mai curată… până se întâmplă ceva. S-a întâmplat la Cernobîl și, în 2011, s-a întâmplat la Fukushima..

După Fukushima, evenimentele, îngrozitoare în sinea lor, n-au putut fi evaluate corect de către guverne pentru că isteria maselor a luat precedență. China a înghețat programele de construcție a centralelor nucleare și a ordonat o investigație a siguranței proiectelor. Din 2013 au revenit la construcția de centrale nucleare, având acum în lucru 34 (da, n-ați citit gresit).

Germania, sub presiunea manifestațiilor (250,000 de germani au manifestat în martie 2011 împotriva nuclearului) și a lobby-ului ecologic, a anunțat închiderea imediată a 8 din cele 17 centrale nucleare, cu restul fiind închise gradual, ultimele până în 2022. Ceea ce mulți germani nu au luat în calcul este că energia nucleară – printr-o mică taxă aplicată fiecărui kW generat nuclear – furniza guvernului fondurile de tranziție către energii neconvenționale. Și cum va acoperi Germania necesarul energetic până în 2022, când vor fi închise atâtea centrale nucleare? Cu o creștere substanțială a folosirii cărbunelui, bineînțeles – cea mai poluantă metodă de producere a energiei. Costurile acestei tranziții, eșalonate pe următoarea decadă, sunt de 55 miliarde EU, pe lângă cele 13 miliarde EU cu care guvernul subvenționează energia curată. Aceasta e cifra oficială. Estimate neoficiale ale unor institute, însă, inclusiv ale Ministerului Economiei și Băncii de Dezvoltare, pun costul acestei tranziții la energii curate la… 250 miliarde EU.

"Thermal" înseamnă hidrocarburi: cărbune, gaze
“Thermal” înseamnă hidrocarburi: cărbune, gaze

Italia a renunțat la energia nucleară din 1996. Pentru a-și completa necesarul, de atunci cumpără energie de la francezi, pe bani frumoși, situație care nu ajută deloc industria italiană.

Energia nucleară este una din puținele energii care nu produce CO2, are un cost total de producție extrem de rezonabil și… nu trebuie să fie periculoasă. Datorită investițiilor uriașe necesare unei noi centrale, nu este fezabil să le înlocuim decât după zeci de ani de funcționare, când costurile s-au amortizat. În acest timp știința avansează și avem deja o sumă mare de inovații care aduc o siguranță îmbunătățită: centrale care folosesc thorium (operează la presiune atmosferică – explozii ca la Fukushima nu sunt posibile, e de 4x mai răspândit ca uraniul, produce mai puține deșeuri, mai puțin toxice), centrale cu metode de răcire pasivă – cum ar fi Westinghouse AP 1000 (care n-ar exploda la pierderea răcirii și nici n-ar avea nevoie de intervenție umană o perioadă lungă după un accident) etc.

Personal cred că, în ciuda dogmatismului unui segment de populație, prea puțin informat, energia nucleară este una din soluțiile pe care le avem  la îndemână, cu care putem împăca și capra și varza. Unele guverne pragmatice vor înțelege aceasta în vreme ce altele, din lașitate politică, vor asculta vocea poporului ca și cum ar fi vocea lui Dumnezeu.

SOARE ȘI VÂNT

Andasol1, Spania, cost 330ml EU, 0.27EU/kWh
Andasol1, Spania, cost 330ml EU, 0.27EU/kWh

Publicul face mereu referință la aceste surse de energie ca o alternativă la ceea ce nu ne place: hidrocarburile, energia nucleară etc. (fiecare cu “boala” lui). Potențialul este enorm. “De ce nu o folosim?” este o întrebare pe care toți ne-o punem de zeci de ani. Conspirații malefice ale companiilor de petrol și gaze, indolență sau corupție guvernamentală?! Adevărul este departe de a fi atât de simplu. Aceste tehnologii au un număr de argumente care lucrează împotriva lor.

  •  producerea energiei depinde de condiții necontrolabile de mediu: prezența, din abundență, a soarelui și vântului. Poziționarea centralelor eoliene într-o regiune cu 100 de zile vântoase pe an n-ar fi o investiție rezonabilă.
  • stocarea energiei pentru asigurarea necesarului atunci când aceste condiții nu sunt împlinite (noaptea, când e înnorat, când nu bate vântul). La ora actuală energia este produsă “la cerere” – avem o inabilitate de a o stoca.
  • costul considerabil al instalațiilor și randamentul economic scăzut (de obicei energia produsă e redusă). Din Bibliografie, Costul Energiei per Sursă, se poate observa că prețul total per MW, în $, este de
    • Eolian “în larg” – 221
    • Solar fotovoltaic – 144
    • Solar Termal – 261
    • Cărbune clasic – 100
    • Cărbune modern cu captură de CO2 – 135
    • Gaz Natural, ciclu avansat – 65.7

Bine, dar planeta e mai importantă! De ce ne uităm la bani? Pentru că guvernele se confruntă cu aceleași gânduri și dileme cu care vă confruntați dumneavoastră. Dacă v-aș spune că am găsit o soluție la problema voastră imobiliară – o vilă de numai 3.2 mil EU pe Coasta de Azur, m-ați înjura de mamă (și bine ați face).

  • rezistența populației. Pare surprinzător că populația s-ar împotrivi măsurilor ecologice. Este un fenomen psihologic care se numește “nu în curtea mea” (“not in my backyard”) și care se manifestă prin “Da, bineînțeles că sunt de acord cu energia eoliană… numai nu cumva să puneți în spatele fermei mele asemenea monstruozități”).

Iată un documentar despre proteste anti-eoliene: http://www.youtube.com/watch?v=WJgYZfX4lLc

O centrală solară (din cele moderne, cu stocare, așa numitele “centrale solar termale”) a fost blocată în Cloncurry, Queensland, Australia datorită îngrijorărilor legate de “poluarea luminoasă”.

  • Multitudinea de tehnologii paralele, adeseori în competiție, fiecare cu lobby-ul lor. Guvernele au probleme în a alege tehnologia corectă – investiții de zeci și sute de milioane $ reprezintă investiții serioase pentru care factorii de decizie răspund cu slujba dacă nu au succes.
  • Diverse alte piedici. Recent am urmărit un documentar despre centralele eoliene. M-a șocat o problemă care nu-mi trecuse niciodată prin minte. Ele sunt plasate în zone de vânt puternic și relativ constant. Ajung acolo dezasamblate în 7 piese, cea mai grea cântărind… 77 tone. Pentru asamblarea lor e nevoie de o macara specială care nu poate opera în zilele de vânt puternic. Probabil acest caz ar cădea la capitolul costurilor majore implicate de energiile neconvenționale – imaginați-vă echipe întregi, utilaje a căror locație poate fi zeci de mii $ pe zi, imobilizate, așteptând acea zi “ciudată” când vântul se îmblânzește.

Asta nu înseamnă că lucrurile nu se mișcă, că nu avansăm spre tehnologii așa numite “curate” (oarece “murdărie” există în fiecare caz). Pentru stocarea energiei aceste centrale solare termale folosesc oglinzi, care încălzesc o sare specială până la 550 C, aceasta capturând căldura zile în șir și, astfel, producând energie electrică chiar și în absența soarelui. Se lucrează la așa numitele “baterii cursive” (flow batteries) – care sunt capabile să stocheze cantități masive de energie electrică. Până acum, această tehnologie avea costuri prohibitive (vedeți, tot la principalul combustibil al lumii în care trăim ajungem: la bani), dar acest articol arată că există pași masivi spre ieftinirea ei. Celulele fotovoltaice – pentru panourile solare – devin tot mai eficiente și, la fel de important, tot mai ieftine: articol.

Surprinzător este că, în topul țărilor care depun eforturi susținute în domeniul energiilor neconvenționale, găsim atât țări la care ne-am aștepta: Germania, Spania, Japonia (#1 la energie solară) cât și doi mari poluatori: US și China. US este prima țară la generarea de electricitate prin metode eoliene.

79% provine din hidrocarburi
79% provine din hidrocarburi

China, care își propusese să genereze cca 10GWh din vânt până în 2010, ajunsese la 26 GWh la sfârșitul lui 2009. China este și producătorul a 63% din toate celulele solare folosite din lume. Celulele produse aici costă atât de puțin încât UE i-a acuzat de dumping și au amenințat că vor bloca importurile din China (dilema dintre “susținem industria locală” SAU “vrem aer curat cu costuri minime”). În 2010, China a devenit cel mai mare producător de turbine de vânt, surclasând Danemarca, Germania, Spania și US.

Chiar și așa, în numele adevărului – care, naiba să-l ia, nu ține cont de credințele noastre personale – trebuie să aruncăm un ochi la distribuția producției de energie electrică la US și cea a Chinei:

 

 

Producție totală approx 26 PWh (26.000TWh – 2010 ) și importuri de încă peste 3.000TWh

  • 21.600 TWh         – din cărbune
  •        615 TWh   – hidroelectrică
  •        227 TWh – eolian
  •             7 TWh – solar

După cum vedeți, din totalul de 26000 TWh, o mică proporție sunt produși din surse “curate” de această țară. Ca să adâncim perspectiva, trebuie spus că această țară, în 2012, a investit 65.1 MILIARDE USD în energii neconvenționale, care este circa 30% din tot bugetul țărilor G-20 pentru acest subiect. Dacă atâtea miliarde investite doar într-un an au dus la rezultate atât de modeste (care vor spori la 15% din toată energia necesară Chinei până în 2020) vă puteți face o idee vagă de ce costuri ar fi necesare pentru tranziția întregii capacități.

Bibliografie:

  1. Impactul de mediu per sursa
  2. Costurile energiei per sursă
  3. Energie neconvențională în China
  4. Noi tipuri de centrale nucleare
  5. Energie nucleară în Germania
  6. Centrala solară termica Andasol

No Comments

Post a Comment