GÂNDIREA CRITICĂ

Informație. 295 EXABYTES de informație.
Informație. 295 EXABYTES de informație.

Am vizionat recent un documentar pe canalul TV Nature. Un individ refăcea experimentele care l-au condus pe Darwin la celebra lui teorie (da, mai sunt unii care cred că e „doar” o teorie, dar, hai, să nu ne stricăm ziua gândindu-ne la ei). Unul din acestea implica demontrarea unui anumit grad de inteligență la râmă de pământ. Sub observație a devenit aparent că ele își camuflează intrarea în galerii cu o frunză. În nouă cazuri din zece, râmele au tras de capătul îngust al frunzei, demonstrând că gândesc pentru a-și ușura munca. Dacă un animal care nu beneficiază de vedere, membre și are un creier atât de primitiv,  manifestă semne de gândire, rapoartele c-ar exista oameni fără inteligență, care n-ar gândi, sunt absolut exagerate. Ceea ce ne face, uneori, să exclamăm exasperați asemenea acuze este, cred eu, faptul că nu dispun de ceea ce se numește „gândire critică

 

Avem informație. Tot mai multă informație. Am dorit-o, ne-am rugat pentru ea și ni s-a dat. Atât de multă încât, cum eram avertizați de bunicii noștri, n-o vom putea duce. Cât de multă? Ei, dacă trebuie să știți, vreo 295 EXABYTES ( cam 1 miliard de GB). 90% din toate datele stocate pe Internet au fost generate în ultimii doi ani. Este clar că, mare parte din aceste date sunt înregistrări video cu pisicuțe-și-maimuțe făcând giumbușlucuri, documentarea celor 1.5 milioane de vacanțe în Italia și multe altele fără importanță. Chiar și așa, ceea ce rămâne după ce extragem informațiile de prisos, e suficient să ne zăpăcească de cap.

Simpla decizie de a mânca pește se poate transforma într-un calvar: mănâncă pește pentru că are fosfor și e bun pentru memorie (spunea bunica), dar nu din cel mare (ne avertizează un articol), pentru că are plumb și mercur, și nu din cel de fermă pentru că distruge planeta (ne bate obrazul un amic pe Facebook), dar nici din cel natural pentru că poate conține viermi (strigă panicard un tabloid). La naiba! Știi ce?! Am să mănânc carne de porc. Da, dar ai luat în calcul colesterolul, trichineloza, hormonii de îngrășare? Și, uite așa, o luăm de la capăt.

Aceasta se întâmplă pentru că, deși avem atât de multă informație, nu am creat sistemele de gestiune valorică ale acestei informații. Ne-au picat în poală 295 de EXABYTES – date doar de pe Internet, principala sursă de unde ne luăm informațiile , fără să mai numărăm și EXABYTES-ii din cărțile care se prăfuiesc în rafturi (1 literă = 1 byte). Bombardați de mesaje contradictorii, cei mai mulți dintre noi avem dificultăți, din ce în ce mai mari, de a separa grâul de neghină. În mintea noastră se scriu mesaje, unul după altul. Mesajul publicitar este suprascris de prietenul persuasiv, dar nițel nebun (nițel mai mult), care – la rândul lui – este suprascris de un articol citit pe o diagonală (și, adesea, scris pe altă diagonală) și noi suntem lăsați cu ochii în stele, frustrați, exasperați, poate chiar convinși – aleator – de un adevăr mincinos.

Nu vreau să scriu acest articol de pe un piedestal. Am eșuat de multe ori în gândirea mea critică. M-am redresat dar am realizat că nici măcar o educație solidă și nici nițică glagorie nu sunt apărări de netrecut  în fața avalanșei informaționale. Am vizionat cândva un documentar care m-a convins că americanii n-au ajuns pe lună. Mai bine de un an am crezut aceasta. Apoi mi-am făcut propria cercetare, am săpat prin arhiva NASA de fotografii și prin câteva teze de doctorat și am scăpat de această convingere. Trecut prin spaima Cernobâl-ului, bombardat de media despre pericolele tehnologiilor nucleare, am devenit convins că e treabă periculoasă și, ca noi toți, am militat – așa, din gură, la o bere – pentru energiile curate. După ani de trăit cu această convingere, făcând investiții în sectorul energetic, am realizat cât de false erau aceste concluzii care înfierau energia nucleară. Cel mai recent este faptul că pus, în America de Nord, cu spatele la zid pentru că sunt fumător, pe fundalul unei acceptări tot mai largi a marihuanei, consideram legalizarea ei ca fiind o inepție. Am urmărit argumentația unui fost șef de poliție din US care acum ține speech-uri și mi-am schimbat opinia.

Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de această gândire critică ca să facem ordine în avalanșa de informație care e pe cale să ne îngroape. Și totuși ce este această „gândire critică” (critical thinking)? Este capacitatea noastră de a folosi gândirea și informația pentru a îmbunătăți gândirea. Iată un citat de pe criticalthinking.org

Gândirea critică este arta gândirii despre gândire, în scopul îmbunătățirii ei. Gânditorii critici caută să îmbunătățească gândirea în trei faze interconectate. Analizează gândirea. Evaluează gândirea. Apoi îmbunătățesc gândirea ca rezultat al primelor două etape. Gândirea critică este ceea ce se obține în faza a treia, și anume: este procesul înlocuirii gândirii mediocre cu gândire bună, a celei bune cu una și mai bună. Gândirea creativă este un produs secundar natural al gândirii critice, tocmai pentru că analiza și evaluarea gândirii ridică gânditorul la un nivel superior. O gândire nouă, îmbunătățită este produsul secundar al unui proces sănătos de gândire critică.”

Ca să-mi folosesc gândirea critică: această definiție folosește ceea ce încearcă să definească așa că n-ar trebui să stea în picioare. Poate că exemplele, de pe același site, sunt mai relevante:

Gânditorul critic NU spune: Gândirea mea este perfectă. Dacă toată lumea ar gândi ca mine, universul nostru ar fi mai bun.

Gânditoritul critic spune: Gândirea mea, ca și a oricui altcuiva, poate fi perfecționată. Păcălirea de sine și nebunia [ AV: prostia] există la fiecare nivel al vieții noastre. E o aberație să credem că gândirea e de la sine înțeleasă. Pentru a gândi corect, noi suntem siliți ca periodic, regular, să analizăm, evaluăm și să reconstruim gândirea […]”

Cum putem să filtrăm informația? Regulile de bază spun că trebuie să evaluăm următoarele:

  1. Prospețimea informației: data apariției informației și a surselor care au stat la baza ei
  2. Autoritatea morală a autorului/creatorului informației: Cine ne oferă informația?
  3. Validitatea/acuratețea informației
  4. Audiența informației: pentru cine a fost creată informația
  5. Punctul de vedere (este acesta părtinitor?): care e punctul de vedere al resursei.

Pentru exemplificare, voi folosi una din cele mai mari șarlatanii medicale ale timpului nostru.

Să spunem că, într-un articol,  întâlnim următorul pasaj: “Doctorul Andrew Wakefield, membru al Colegiului Regal de Chirurgi din Marea Britanie, cunoscut cercetător medical la Universitatea din Toronto și la Royal Free Hospital în UK, a publicat un studiu în una din cele mai prestigioase jurnale medicale, The Lancet, în care trasează o legătură clară între vaccinarea obligatorie MMR a copiilor și creșterea cazurilor raportate de autism”.

Notă: Vaccinul MMR este un vaccin triplu contra pojarului (measles), oreionului (mumps) și rubeolei (rubeolla).  Este vaccinul folosit de cele mai multe guverne ale lumii pentru imunizarea obligatorie a copiilor împotriva acestor boli.

Inima oricărui părinte, îngrijorat pentru sănătatea copilului său, prinde brusc să se zbuciume. Și totuși…

  1. Fraza nu indică nimic despre prospețimea informației. Studiu cu pricina, publicat într-adevăr, în The Lancet (www.thelancet.com) datează din 1998. După 2004, Centrul de Prevenire și Control a Bolilor (CDC) în Statele Unite, Institutul de Medicină a Academiei Naționale de Știință (organizație non-guvernamentală US), Serviciul Național de Sănătate a Marii Britanii, toate au demonstrat că nu există nici o legătură între vaccinul MMR și autism. În Japonia, unde s-a renunțat la vaccinul triplu și se folosesc vaccine individuale, rata copiilor diagnosticați cu autism a crescut identic cu celelalte state.
  2. Autoritatea sursei pare să fie stabilită, cu vârf și îndesat: este doctor, este membru al unei asociații prestigioase și un cercetător acceptat în 2 spitale cu renume. Publicația The Lancet este recunoscută ca fiind publicația cea mai faimoasă, mondial, în câmpurile Oncologiei, Neurologiei și Bolilor Infecțioase. N-ar trebui să căutăm mai departe. Și totuși… Începând cu  2010, Andrew Wakefield și-a pierdut licența de doctor în Marea Britanie și în US. Nu mai este nici membru al Colegiului Regal iar Royal Free Hospital i-a cerut, în urma scandalurilor stârnite, să părăsească slujba pe care o deținea.
  3. Validitatea/acuratețea informației. Studiul care a pornit acest zvon (“criminal”, adaug eu), era făcut pe un set de 12 copii. Cum poate un om de știință să generalizeze pornind de la un eșantion de 12 copii din sutele de mii vaccinați anual, este dincolo de înțelegerea mea. Ulterior s-a aflat că acest grup de copii  fusese adunat de un avocat care căuta să dea în judecată companiile farmaceutice, care a recunoscut că l-a plătit pe Wakefield peste 400.000 lire sterline. Multe lucruri au fost greșite cu acest studiu dar, sincer, personal m-aș fi oprit la faptul că doctorul a tras concluzii pe baza unui eșantion atât de mic.
  4. Audiența informației: Imediat după publicarea articolului în jurnalul The Lancet, Wakefield a convocat o conferință de presă în care a numit aceasta “o problemă morală” și a cerut imediata sistare a vaccinului și reevaluarea lui. În loc de a aștepta un verdict de revizie din partea celorlalți doctori, Wakefield a creat panică și a folosit puterea mediei și a audienței pentru a-și impune teoria atât de șubred documentată.
  5. Punctul de vedere părtinitor: deși abia 6 ani mai târziu a fost descoperit acest lucru, Wakefield introdusese o cerere de patent pentru un vaccin individual, ceea ce-l descalifică din poziția de judecător obiectiv.

Povestea lui Andrew Wakefield este extrem de alambicată: teste absurde performate pe bieții copii, celebrități care s-au implicat de partea lui, chiar măsluiri grosolane ale cercetării, dar nu vreau să vă plictisesc. Pentru cei interesați în aprofundare sunt zeci de surse despre acest doctor infam, pe care TIMES l-a așezat pe lista “Mari Fraude Științifice”, în anul 2011. Am ales intenționat un caz extrem, cu consecințe catastrofale: în 1997, în Marea Britanie au fost raportate 56 de cazuri de pojar; în 2008 erau consemnate 1348, cu două morți confirmate. Rata vaccinărilor obligatorii în UK a scăzut de la 92% la numai 73%.

Am putea spune că este bun-simț. Din nefericire, o zicală anglo-saxonă, ne avertizează că bunul simț e o resursă limitatăCommon sense is not so common”. Eu unul nu m-am bizuit niciodată pe propriul meu bun simț. La o adică bunul simț îmi spune că Soarele se învârte în jurul Pământului și am avut nevoie de educație, de informație de calitate, de demonstrații ca să mă conving de un lucru atât de contraintuitiv. De aceea mă văd silit să folosesc această gândire critică.

Gândirea critică și nu bunul simț, îmi spune că un articol, chiar a cuiva încărcat de diplome universitare, nu este o autoritate definitivă și că are nevoie de susținere independentă. Gândirea critică îmi spune că nu trebuie să pun prea mare bază pe informația oferită de cel/cei ce profită direct din acea informație. Gândirea critică este cea care mă forțează, de câte ori o informație îmi violentează bunul simț, să caut surse neafiliate, nealiniate, neimplicate, care să mi-o confirme sau să mi-o infirme. Mai ales, gândirea critică este cea care mă silește să evaluez cât de părtinitoare este sursa – dacă doresc informații credibile despre industria petrolului nu mă voi informa de pe un site isteric-ecologic, la fel cum, dacă doresc să aflu despre adevărul despre un impactul ecologic real al exploatării petrolului, nu mă voi informa de pe site-ul Chevron-ului.

Multe cuvinte pentru ceva extrem de simplu. La urma urmei, cred că totul se rezumă la ce ne dorim de la informație, pentru ce o folosim:

a) să ne ajute în convingerea că suntem deștepți – și să facem tâmpenii (cum ar fi să sărim peste vaccinarea obligatorie a copiilor noștri) sau

b) să investigăm, să descoperim adevărul, așa cum este el, mărunt și perisabil.


 

No Comments

Post a Comment