Cazul femeii cu 1001 personalități

E o poveste care am ezitat mult să o spun. E atât de incredibilă încât mulți vor crede că am inventat-o. Deși fiecare e liber să creadă ceea ce dorește eu nu pot decât jura că e adevărată. Unele detalii au fost modificat pentru a menține anonimatul. Cu toate acestea, unii dintre voi se vor prinde cine-s personajele. Spre că aceștia, cei care știți despre cine este vorba, veți avea bunul simț să țineți pentru voi și să nu destăinuiți aici, pe FB.

Trillium, floarea provinciei Ontario (un simbol omniprezent)

Cu ani în urmă am cunoscut pe cineva pe Facebook. Să-i spunem Diana – ca să ne putem referi la ea. Așa cum spunea bunicul meu „dragostea intră la bărbați prin ochi iar la femei prin urechi”. Așa s-a întâmplat și la mine – am făcut greșeala de a ține ochii deschiși și dragostea (sau excitarea, încă nu știu) mi-au pătruns prin ochi. Nu aveam idee atunci cu câtă grijă își alegea EA pozele și cât de mult se înfuria dacă cineva posta o poză de la vreun bairam pe care ea nu o aprobase. Nu aveam idee că tot ce vedeam era o imagine pe care ea o cultiva cu grijă. Ne-am cunoscut și ne-am iubit și ne-am despărțit. Că așa-i datul vieții. De ce și cum n-are sens să detaliez aici, la fel cum n-are sens ca elefantul să se întrebe de ce n-a făcut casă bună cu girafa. Pentru că!, e singurul răspuns lucid.

Diana-Liliane-Adrian, la o expoziție, în Montreal

Eu sunt naiv de felul meu și, naiv fiind, accept că oamenii au profile multiple, că-n viața virtuală oamenii pot fi ce doresc. Când eram pe site-uri de dating, OdB (Oamenii de Bine) mă avertizau „Vezi că X e aceeași persoană ca Y”. Și ce dacă? X îmi vorbea prietenos, Y dușmănos – poate că omul are 2 profile, sau 3, sau 5, câte unul pentru fiecare stare emoțională. Cu fiecare dintre aceste profile vorbeam ca și cum ar fi o persoană independentă. Când Liliane Lefevre mi-a cerut prietenia după ce m-am despărțit de Diana, am realizat (din numele francez demn de Rocambole și postările sporadice) că e un profil măsluit. Dar am acceptat-o. Și apoi, într-o seară când eram singur, am schimbat cu Liliane link-uri youtube cu melodii din anii 80 și mi-a fost bine. Iar apoi, câteva săptămâni mai târziu, când îmi era rău, i-am spus acestei femei ce se întâmplă cu mine, de ce-mi este rău – fără să mă-ntreb de ce profilul ei, poziționat în Paris, nu doarme la acea oră. Și ea s-a destăinuit… a fi Diana. În tulburarea momentului am chemat-o – fără să mă gândesc la consecințe – iar ea a venit. Am reanimat mortul, am reluat relația. Mi-a fost o rușine cumplită c-am fost prins destăinuindu-mi dureri de inimă chiar ei dar am supraviețuit.

Observați asemănarea? Ei, spuneți că nu-i șocant! 🙂

Apoi, după câteva zile de reîntâlnire, a dorit să-mi spună (cu un soi de mândrie) ce-a mai făcut de când ne-am despărțit, în ultimele luni. Nu pierduse timpul, această Diana-Liliane. Își făcuse un profil de FB fals – Adrian Schmidt, care locuia în Toronto – și cu el o contactase pe o fostă prietenă. Reținuse unde muncește și din ce oraș este, o identificase pe Facebook și… da, o agățase. Deși nu mai era cu mine voia (pentru ce motive?) să știe despre mine. Iar această fostă prietenă, după ce la despărțire îmi vorbise despre eterna ei gratitudine pentru tot ce am făcut pentru ea, lui Adrian Schmidt îi spunea (evident) o altă poveste. Unele aspecte erau adevărate, umflate cu dibăcie feminină la nivelul de fapte împotriva umanității. Ca să nu am nici un dubiu că spune adevărul, Diana-Liliane-Adrian mi-a trimis log-urile chat-urilor.

Nu știu care-i fusese intenția. Să-mi arate ce perversă fusese prietena mea? Ce importanță avea? Erau- în acel moment – trei ani de când nu mai fusesem cu acea femeie. Să-mi arate că știe ce ticălos sunt? Tot ce știa era cum mă descria o fostă iubită amară de ruperea relației. Știu însă care a fost reacția mea, cea de pe interior pentru că : un frison și gândul „cine este Diana cu adevărat?”. Ca să nu distrug totul, atât de curând după ce o reluasem, mi-am repetat în gând până m-am convins că Diana făcuse toate acestea din dragoste. Ah, nu știu când voi scăpa de aceste romantism cretin… am citit prea multe cărți cu mușchetari și cavaleri dispuși să moară pentru femeia iubită, pentru crezul lor, prea multe cărți cu femei silite de iubire să recurgă la subterfugii murdare. E mult mai nobil astfel decât să accepți că oamenii fac ceea ce oamenii simt nevoia să facă.

VA URMA (măcar încă 3 episoade)

No Comments

Post a Comment