Românii sunt mari judecători. Ai celorlalți. În relativ puține cazuri își bat capul să se judece pe sine și când o fac, o fac după o măsură pe care o construiesc special pentru ei înșiși. Din procurorul îndârjit care erau când îi judecau pe ceilalți se transformă, brusc, în cel mai pasionat avocat al făpturii judecate, ei înșiși.
Anglosaxonii îi spun „self-awareness”. Are multe sensuri dar, în principal, se bizuie pe a ține un ochi pe tine însuți/însăți. De ce faci ceea ce faci? De ce îți permiți și îți scuzi ceea ce nu permiți la ceilalți? Unde greșești de ți se întâmplă ceea ce ți se întâmplă? Cum influențezi în bine sau în rău lumea din jurul tău?
Se vehiculează mult, în ziua de azi, noțiunea (greșită, cred eu) de a nu judeca. Cum să nu judecăm? E darul cel mai prețios, este unul din puținele lucruri care ne desparte de animale. Așa că judec dar ca să nu mă simt atât de rău cu mine însumi că o fac, încerc să mă judec cu aceleași unități de măsură pe care le folosesc pentru ceilalți. Interiorul meu e o curte de justiție care rareori se oprește din lucru. Avocatul este acea latură subiectivă care încearcă să nege fapta sau vorba spusă și când aceasta nu mai e posibil, să mitigheze, să caute scuze și explicații. Dar procurorul nu lipsește de la judecată și taie cu toporul prin argumentele avocatului – deseori false, auto-indulgente, puerile.
„Spui că nu ai timp să scrii sau să faci sport? Dar timp pentru sitcomuri și show-uri imbecile ai, nu?”
„Te crezi ecologist că separi reciclabilele… dar conduci o mașină sport.”
„Ești atât de sensibil cu propriile dureri și ți-ai dori ca ceilalți să le sesizeze și să le respecte, să-ți respecte limitele dar în același timp îți dai carte-blanche în a intra în zonele sensibile ale prietenilor”
„Te prezinți ca angajat conștiincios și-l critici pe Grigori dar nu povestești de câte ori întârzii la serviciu. Numai 15 minute? Uneori și jumătate de oră. Alteori spui că muncești de acasă și de fapt doar răspunzi la câteva email-uri. Uite, chiar și acum scrii pentru blog în loc să termini diagrama Visio”
Este clar că o asemenea intreprindere va rămâne, mereu, ancorată în subiectiv. Dar fără auto-conștientizare sau făcând acest exercițiu cu toată părtinirea de care ești în stare, nu vei ști niciodată cine ești și nu vei găsi nici o soluție la multele defecte pe care le ai. Pentru că nu vrei să știi cine ești. Și dacă nu te accepți așa cum ești nu poți deveni mai bun decât ești.
Știu că sunt shopaholic – un cumpărător impulsiv. Acceptând această slăbiciune am decis să evit să fac turul magazinelor sau să browsez site-ul Amazon sau eBay. Știu situațiile care îmi cresc anxietatea și iritarea – încerc să le evit și când nu pot fie caut să ies din ele repede, fie dau avertismente celor care crează situația și astfel le dau șansa de a opri alunecarea.
Dar dincolo de aceste beneficii tangibile, auto-conștientizarea, ținerea unui ochi pe propria persoană, are multe beneficii subtile. Când îți conștientizezi eșecurile și defectele îți vine mai ușor să le ierți pe ale celorlalți, să fii mai tolerant(ă). Contrar părerii unor foste partenere eu sunt tolerant cu greșeala – nu și cu aroganța și lipsa self-awareness-ului care neagă eșecul chiar și în fața celor mai puternice dovezi. Natural îmi vine greu să dau în cineva care-i trist că nu a reușit – și îmi place să cred că mulți dintre noi au o asemenea problemă.
Auto-conștientizarea e și o barieră în fața self-righteousness-ului, în fața credinței intime că ești mai bun decât ceilalți pentru că a) ești vegan și nu ucizi, b) ești ecologist că mergi cu bicicleta la serviciu, deși zbori de 3 ori pe an, c) te duci la Biserică în fiecare duminică, deși zilnic demonstrezi o lipsă de empatie, chiar și pentru cei dragi, d) mănânci sănătos și natural, ca strămoșii noștri, e) citești, deși citești numai inepții manieristice, f) nu ai haină de blană, ocrotești animalele dar porți haine făcute din petrol fără nici o jenă… mă opresc aici pentru că nu cred că mi-ar ajunge literele alfabetului pentru a descrie toate idioțeniile care-i ajută pe oameni să se simtă deosebiți.
Odată ce accepți că ești un păcătos ca toți ceilalți, poate că într-un fel mai subtil decât cele obișnuite, abia atunci te va lovi înțelepciunea, vei găsi mai multă empatie în tine însuți/însăți și nu te vei mai simți îndreptățit să-i pui pe ceilalți la zid după o judecată sumară. Recapitulare – judecată = BINE; judecată sumară și execuția = RĂU.
Notă: Trăgaciul pentru această postare a fost modul în care o psiholoagă a ales să-și prezinte preferința ei pentru vegetarian – pentru că salvează animalele de la crimă. A folosit din nou și din nou acest cuvânt „crimă”, totodată negând că s-ar simți superioară celorlalți. M-a șocat cât de puțină capabilă era să-și analizeze propriul psyche, încât – în ciuda faptului că, indirect, îi numea pe toți consumatorii de carne „criminali”, insista în ideea ei că, nu, ea nu se pune deasupra celorlalți.
No Comments