În această epocă în care orice a devenit un Drept al Omului, mă întreb de ce refuzăm oamenilor Dreptul la Prostie. Poate pentru că, dacă e să ne luăm după părerea fiecărui individ despre sine, Pământul este plin de inteligenți. Dincolo de glumă, oamenii au nevoie de acest drept.
Am citit cu toți declarațiile de o inepție debordantă ale preotului-profesor Vasile Răduca, prodecan la Facultatea de Teologie Ortodoxă: femeile rămân gravide în urma unui viol numai dacă au consimțit (în sinea lor?), folosirea prezervativului e același lucru cu masturbarea ș.a.m.d. Nu cred că e nevoie să discutăm cât de imbecile și lipsite de empatie sunt aceste declarații.
Am observat însă un curent de opinie, susținut și propagat chiar și de persoane cu mai multă influență decât gândire justă, care cere eliminarea preotului nu doar din funcția de prodecan ci chiar și din slujba. Cu nonșalanță, normal, pentru că adepții spun că un asemenea om n-ar trebui să educe. Demiterea sau cererea demisiei unui politician sau alt individ dintr-o funcție pentru comentarii aberante poate fi operată. Dar e vorba de o funcție, o funcție de profil înalt de la tribuna căreia afirmațiile pot avea un impact major, nu de slujba omului! Pe mine asemenea cereri mă cutremură. De ce? Pentru că trăiesc în viitor, într-un viitor sumbru unde oamenii se simt siliți să-și țină gura de frica repercusiunilor. Un viitor al autocenzurii și al justiției străzii.
Este normal, absolut uman să nutrim aceste sentimente, să avem aceste impulsuri. Aud și citesc zilnic opinii atât de neinformate, care dovedesc o ignoranță aproape completă și clocotesc împotriva acestor opinii, mai ales că e frustrant să știu că toate argumentele corecte nu le pot modifica. Unele din aceste opinii ignorante sunt acceptabile social – i.e. nu trecem pe energii curate pentru că nu vor corporațiile de petrol – în timp ce altele nu sunt – i.e. vaccinurile sunt metoda prin care bogații lumii controlează populația – dar toate pot fi ușor demontate pentru un om care mai dorește să gândească.
Deci, da, sigur, și mie-mi vine să le frig o palmă celor care spun tâmpenii prea mari. Sunt om. Dar a fi OM înseamnă a gândi cu mintea, a învinge omul din tine – pe cel care gândește cu stomacul sau cu mânia. Cine ar mai avea slujbă dacă s-ar legifera „spusul tâmpeniilor” = „concediere”? Nimeni. Nu o spun eu – a spus-o Iisus când îndemna ca doar cei fără de păcat să arunce piatra. Toți – dar absolut toți – avem credințe ciudate, avem idei fixe, emitem opinii aberante. Inclusiv subsemnatul – și, dacă e să mă iau după acest criteriu, poate c-ar trebui să-mi pierd slujba pentru că, în anumite situații, cochetez cu astrologia (o para-știință fără nici o ancoră în realitate).
Libertatea de cuvânt poate funcționa doar într-un sistem binar: ori există, ori nu există. Nu avem cale de mijloc. Pentru o idee bună sau un comentariu inteligent trebuie să suportăm 1 milion de inepții, concepții ciudate, expresii jignitoare. Cine crede altceva trebuie să se întrebe – cine decide ce este înțelept și ce este tâmpenie? Societatea civilă? Mulțimea? Vax albina! Societatea civilă a decis, în unele țări, că sexul individului este determinat de credința lui/ei/zer internă și nu de ADN; a decis că emoția personală e mai presus de rigla de măsurat. Societatea civilă din A de Nord a decis că noul mileniu a început în 2000, nu 2001, deși nu a exista Anul ZERO. Societatea civilă, în fapt, e compusă din maxim 10% de guriști care țipă atât de tare că uneori fac vocea rațiunii greu de auzit. Cum s-a întâmplat recent, în SUA, unde Universitatea Harvard nu a reînnoit contractul de muncă pentru un avocat care l-a apărat pe Harvey Weinstein în curte. Da, citiți bine: societatea civilă (o mână de studenți isterici) nu este de acord cu principiul că fiecare individ are dreptul la reprezentare în curte, deși este unul din pietrele de temelie ale democrației.
Cât despre insensibilitatea și lipsa de empatie a preotului Vasile Răduca, dacă am pedepsi asta chiar că n-ar mai rămâne român angajat. Îndrăznesc să opinez că suntem pe poziții fruntașe în lista culturilor lipsite de empatie și delicatețe, campioni la vorbitul slobod, fără filtre sau considerații pentru emoțiile celorlalți. Vorbim de funie în casa spânzuratului fără nici o rușine, facem glume de prost gust în 10 minute după o știre tragică (morții cu morții/vii cu viii), avem o părere brutală despre absolut orice pe care nu ne sfiim s-o comunicăm oricui, dăm cu mucii în fasole cu naturalețea cu care Regina Angliei salută din caleașcă.
Trebuie să fim atenți ce ne dorim – pentru că, adesea, ni se dă ceea ce ne dorim. Ideea persecuției pentru opinii imbecile e fun&games până ce noi înșine devenim ținta acelei persecuții, lucru care, mai devreme sau mai târziu, întotdeauna se întâmplă.
Ca să parafrazez pe una din biografele lui Voltaire (nu Voltaire cum circulă) “Nu sunt de acord cu prostiile pe care le spui, dar sunt gata să mor pentru dreptul tău de a fi prost“.
No Comments