Toți, absolut fiecare din noi, trebuie să poarte multe pălării: cea de om, de prieten, de fiu sau fiică, de părinte, de român, de profesionist, de membru al opiniei publice. Asta e valabilă pentru fiecare dintre cei 7.7 miliarde de membri ai speciei umane care locuiesc pe această planetă. Nu ar trebui să fie o problemă – cât timp am folosi pălăria corectă în relația corectă. Din nefericire, rolurile se suprapun – uneori armonios, alteori în contradicție. Când lucrurile sunt armonioase, evident că totul este bine și frumos. Cum rezolvăm, însă, contradicțiile este ceea ce face diferența între oameni și culturi.
Îndrăznesc să spun că toate culturile latine au, per ansamblu, o mare problemă cu purtarea acestor multe pălării. De multe ori indivizii și le așează pe toate pe cap și încearcă să gândească astfel, din poziția celor 20 de roluri pe care le îmbrățișează. Evident, e aproape imposibil, și pentru observatorul obiectiv rezultatul poate fi sintetizat în „Ce legătură are sula cu prefectura?”.
Să zicem că ești prietenul cuiva care încalcă legea dar, totodată, ești și polițist. Ai măcar 2 pălării de purtat. Ce faci? Admiri pe cineva intelectual dar urăști corupția. Acel cineva e prins înșelând. Ce faci? Ce spui? Cum vezi situația? Unicul tău copil a ucis pe cineva, e căutat de justiție și vine să se ascundă la tine.
Sunt întrebări dificile, situații care par dileme fără rezolvare. Răspunsul vine natural dacă reușești să compartimentalizezi – să pui fiecare pălărie în cutia ei – și ai prioritățile corect setate. Și aici, în ultima parte, e diferența dintre o societate evoluată și prosperă și una involuată, tribală. Ultima plasează deasupra tuturor individul însuși și interesele sale personale. Din această unică regulă decurge restul: vei face pierdut prietenul care încalcă legea, vei apăra persoana pe care o admiri intelectual, despre fiul ucigaș, ce să mai spun?, îl vei ascunde și-l vei ajuta să fugă. Nu pot spune că nu e natural – e perfect natural, la fel de normal ca și natura unui animal. Dar chiar și animalele gregare au multe reguli care vizează binele comunității, supraviețuirea și prosperitatea turmei.
Civilizația este, în fapt, setul de reguli care ne desprinde, tot mai mult, de regnul animal. Civilizația înseamnă schimbarea priorităților. Un om civilizat și-ar aresta prietenul dacă e necesar – pentru că este în primul rând polițist și binele general trece înaintea prieteniei. Iar prietenul nu s-ar șoca – ar accepta faptul că ar fi complet egoist să-i ceară polițistului să-și riște slujba și conștiința în numele potlogăriei sale. Sigur, un prieten bun i-ar da sfaturi legale ca să minimizeze pedeapsa și, când ar fi condamnat, ar veni la pușcărie cu pachete. Iar cele două atitudini n-au absolut nimic contradictoriu – cum pot crede mulți români – ci sunt cazuri de folosire a pălăriei care trebuie în situația care trebuie.
Mi s-a lipit de minte cazul unui judecător din US care a trebuit să condamne la pușcărie un fost veteran a cărui situația i-a stârnit mila. Da, „a trebuit” – îl silea, pesemne onoarea și corectitudinea. L-a condamnat la arest pentru o noapte dar a venit și i-a ținut companie.
Un om evoluat n-ar lua apărarea unui doctor prins cu mită. Sau a unui matematician de geniu care a condus beat și a lovit pe cineva. Cum spuneam „Ce legătură are sula cu prefectura?” Profesionalismul unui om este un compartiment de evaluare, inteligența sa e un altul, corectitudinea sa morală e al treilea compartiment. Un om bine format nu-și apără tribul cu orice preț – o face și trebuie s-o facă dar există o limită dincolo de care nu va trece.
Această postare este introducere la povestea a două dezamăgiri pe care le-am avut recent cu persoane inteligente, educate, pe care le stimez enorm dar care, în pofida multor calități, simt că loialitatea lor trebuie să fie rezervată tribului și nu dreptății.
No Comments