Ajungând în Canada am fost surprins să aud sensul în care cuvântul “ignorant” este folosit. Pentru mare parte din lume, inclusiv o parte a celei anglosaxone, “ignorant” descrie o persoană care nu știe, poate needucată. Chiar dacă uneori e folosit peiorativ, în loc de “prost“, nu are în definiție o conotație clar negativă. În Canada însă am auzit cuvântul folosit ca sinonim la “rude” (nepoliticos, grobian). Asta pentru că a ignora pe cineva e forma supremă de nepolitețe.
În cultura românească este la fel – e foarte nepoliticos să nu răspunzi la “bună ziua” sau la o întrebare. Dar numai în persoană. În mediul virtual – prin email, messenger ș.a.m.d. este complet acceptabil să ignori pe cineva. E ca și cum cei șapte ani de acasă nu mai există în virtual, unde oamenii se simt anonimi chiar și când nu sunt. Comportamentul românesc în virtual, fără să absolutizez, pare să valideze zicala “civilizația e ceea ce faci atunci când crezi că nu te observă nimeni“.
Îmi amintesc cum, în 2014, trimiteam manuscrisul cărții mele, “După iubire…” la diverse edituri. Trimiteam un email scurt dar cuprinzător – mă prezentam sumar, descriam proiectul etc. Nu răspundeau. Trimiteam de la alt email, pentru cazul în care intrase în directorul de spam. Absolut nici unul n-a răspuns. Nici măcar cu o scrisoare-tip de refuz – lucru pe care-l vei obține de la orice editură din A de Nord. Dincolo de senzația de frustrare pe care trimiterea unui mesaj în neant o cauzează, mă simțeam mic, neimportant. Simțeam ca și cum mi se ia demnitatea umană. Știu că nu exista rea intenție și că gândul destinatarilor era “Lasă că se prinde el din tăcere că l-am refuzat“. Nu există rea intenție, poate doar aroganță și nesimțire, poate doar indiferență și lipsa celor 7 ani de acasă.
Dar românii sunt obișnuiți cu asta – pentru ei asta e normalitatea. Pentru mine normalitatea e alta – chiar și dacă-i scriu lui Bill Gates, tot mă aștept la un răspuns. Dacă ești un om de frunte, prea ocupat, sigur ai un secretar care-ți răspunde la email-uri. Îmi amintesc reacția Mihaelei Cârlan, patroana lui “Catchy.ro“. Îi scrisese Ariannei Huffington, patrona lui Huffington Post, propunându-i un proiect. I se răspunsese cu un răspuns gen “sunt prea ocupată, pentru proiecte adresați-vă secretarei mele“. Mihaela se simțea atât de mândră că Arianna i-a răspuns, i se părea atât de anormal, se simțea atât de băgată în seamă, c-a publicat scrisoarea… care pentru mine era un refuz politicos, o normalitate din America de Nord.
Obișnuința românilor de a nu răspunde și a nu li se răspunde e vizibilă și-n “politicienii” României. Pun în ghilimele pentru că de fapt cei mai mulți sunt văcari cu BMW, nu politicieni ( și asta e o jignire pe care o aduc văcarilor, care fac o muncă folositoare). Am întrebat – politicos și, cred, pertinent – niște actuali/viitori politicieni anumite lucruri. Degeaba. Pagina lor de FB e o tribună unidirecțională, de la care înțelepciunea liderilor se revarsă asupra prostimii. La fel cum boierul nu trebuie să răspundă iobagului, nici văcarul cu mașină nemțească nu trebuie să răspundă votanților săi. Dacă nu răspund interpelărilor politicoase când îți doresc votul, ce șanse crezi că ai- românule – să-ți răspundă după ce s-a văzut în Parlament? Aici, în Canada, am primit UN răspuns de la biroul parlamentar al reprezentantului meu de Ontario (MPP), al reprezentantului federal (MP), de la primarul orașului Ottawa (oraș cu peste 1 mil locuitori)… de la oricine.
Cu Messenger/Whatsapp e și mai greu. Acolo vezi “Văzut/Seen” și știi că omul a citit mesajul… dar n-a găsit cu cuviință să reacționeze nicidecum. Culmea este că același om e – îndeobște – dispus să trimită 1000 de mesaje ca să te convingă că în 48 de ore n-a avut timp să spună “Ah, mulțumesc” sau “Okay, zi bună“. Nici unul din acele mesaje nu este de scuze pentru că, desigur, n-are de ce să se scuze pentru o normalitate. Iar tu te simți, fie că o realizezi sau nu, mic, mărunt, o ființă care nu merită atenția altui seamăn.
Ai spune că atunci că asta se întâmplă numai la mari instituții sau la guvern. Da’ de unde?! Zilele trecute cineva se lăuda – da, oamenii se laudă uneori cu eșecurile personalității lor, că nu prea bagă în seamă Facebook-ul, media socială, că îi trimit clienții mesaje și “uneori” le răspunde. E afacerea acelei persoane, oamenii o interpelează și ea răspunde doar “uneori“. Am pățit-o și eu – m-am plâns pe Google sau în alte locuri publice despre serviciul primit în anumite firme din RO… și, ați ghicit, NIMIC. Pe patron îl doare fix în pix – se plânge undeva, cuiva, că în RO nu este ca-n Vest, civilizație, politețe, decență umană. Știu că nu sunt oameni răi cei care ignoră. Sunt doar produsul unei societăți primitive, unde politețea e confundată cu respectul (respectul se câștigă, politețea e datorată tuturor; politețea spune ceva despre tine, nu despre interlocutor).
NU FI UN IGNORANT! Rememorez un discurs dintr-un serial “Malcolm In The Middle” în care spuneau “Politețea e liantul care face viața în grup suportabilă“. Spune un “Mulțumesc“, oferă un refuz politicos, răspunde în timp util sau răspunde ca să amâni răspunsul, nu mai spune “las’ că înțelege el/ea cum stau lucrurile“. Nimeni nu e în capul tău și înțelegerea e diferită de la om la om. Nu pierzi bani, nu pierzi nimic, ești un om care lucrează la acel liant care face viața în grup suportabilă. Vrei să simți că ești un om bun, deși nu ești un om rău?! Atunci fii politicos!
No Comments