Criza Europeană
Într-o economie globală, și cele bune dar și cele rele se împrăștie ca focul în preerie. Crash-ul dot-com-urilor in 2000, urmat de cel al telecom-urilor 2001-2002, dezastrul derivativelor din 2007, cel al pieții imobiliare în 2008, au decapitalizat băncile europene. Guvernele europene au fost silite să intervină, să despăgubească oamenii, băncile au luat acele pierderi și toată lumea a plâns : și mama americanilor dar și cea a europenilor . Unele bănci au capotat – cum sunt cele islandeze, altele au fost salvate cu considerabile eforturi financiare.
Pe acest fundal sumbru, în 2009 s-a descoperit că Grecia mânărea actele. Așa cum se știe, primirea în Comunitatea Europeană e legată de menținerea deficitului bugetar sub 3%. Problema este că nu s-a stipulat nicăieri ce se va întâmpla dacă această condiție nu va fi îndeplinită, ce repercursiuni va avea. Grecia n-a îndeplinit NICIODATĂ această condiție dar s-au apropiat de ea (3.5% în 2000)… probabil mințind. Și n-au mințit cu picătura – ci cu cazanul! În 2009 s-a descoperit că deficitul real al Greciei era 9.8% (nu că în alți ani ar fi fost mai mic – în 2007, cel oficial, probabil tot mincinos – a fost de 6.5%).
Cum s-a ajuns la o asemenea frauda statală (da, nici un alt cuvânt nu se potrivește) ? Prin nesimțire – de la mic, la mare. Iarăși, nu simt nevoia să-mi controlez cuvintele. Din 4.5 milioane de oameni în câmpul muncii, 2 milioane sunt ANGAJAȚI de guvern, cu salarii mari și beneficii încă și mai mari. Practic, aidoma ca și în Portugalia, Italia, Spania, o dată cu trecerea la moneda unică, cetățenii au vrut să trăiască la nivelul germanilor DAR fără a se îngrijora de cele ce susțin viața nemților : productivitate, disciplină financiară etc. Guvernul Greciei s-a lansat în cheltuieli deșănțate : au cumpărat submarine nucleare la mâna a 2-a, au susținut o Olimpiadă și pentru ea au extins metroul… la care se intră fără bilet, nu pentru c-ar fi gratis, dar pentru că sistemul se bizuie pe onestitatea cetățenilor să-și ia bilet (yeah, right !). Liniile ferate grecești în 2010 au platit 550 milioane EU în salarii și au încasat 50 (CINCIZECI) de milioane (citeste aici). Evaziunea fiscală e un sport național – totul se face pe sub mână și nu se plătesc taxele. Din peste 17000 de piscine în Atena, numai pentru 324 se plătea taxa specială anuală (citeste aici). În același timp, oamenii care munceau în sectorul privat trebuiau să sufere umilința de a-i vedea pe cei care trăiesc din taxele lor luând salarii de 2-3x mai mari decât ale lor. Nu e de mirare că toți doreau să « muncească » la guvern (da, ghilimelele sunt intenționate !). Am zeci de povești mărunte legate de IRESPONSABILITATEA financiară a Greciei și cea fiscală. Un departament de guvern stabilit in 1967 ca să sece un lac pentru o autostradă terminată în 1973, încă exista în 2010, avea 54 de angajați ȘI… făcea angajări. Multe categorii de angajați se puteau pensiona devreme, la 55-56 de ani. De exemplu, meseria de coafeza avea această provizie datorită « pericolului » pentru sănătate datorat mânuirii de substanțe chimice.
Oricum ar fi, datoria totală a acestei țări cu 11.4 milioane de locuitori este… tobe… 407 miliarde. Cu alte cuvinte, fiecare adult, copil, bătrân din Grecia datorează în exces de 35,000EU și încă nu s-a terminat. Creditorii Greciei au acceptat reduceri ale creditului, pierderi cu 50% (la un moment dat bondurile de termen lung ajunseseră la 25% datorită riscului de neplată), datoria ei a fost tăiată la jumătate… și tot nu este de ajuns. Ce se întîmplă ?! Deși Grecia a implementat măsurile de austeritate cerute de creditori, din cauza austerității încasările la buget (si GDP-ul ca un întreg) au căzut în picaj, aproape la fel de repede ca austeritatea. În plus, deși stoicismul s-a născut în Grecia, nu mai este atât de răspândit. Grevele paralizante ale protestatarilor împotriva măsurilor “nedrepte” au rănit încă și mai mult economia. Evident, nimeni nu făcea grevă impotriva nedreptății de a primi un salar – mic sau mare sau GIGANTIC – pentru a face NIMIC.
Povestea Grecie, s-a repetat într-o formă mai gravă la nivelul altor economii europene mult mai importante : Spania și Italia. Băncile spaniole au primit aproape 400 miliarde EU pentru a supraviețuiș cele din Italia aproape 300 miliarde. Irlanda si Portugalia, deși mult mai mici, tot au costat 200 miliarde. DE CE ? veți întreba. Pentru că nici un politician nu-și ia răspunderea de a face lucruri nepopulare și prelungește o boală care va sfârși prin a ucide pacientul. Cei care au luat atitudine – Sarkozy, de exemplu – și au luat măsuri de corectare a economiei printr-un efort colectiv… au sfârșit prin a fi votațiafară din slujbe iar măsurile lor au fost desfăcute.
Soluția FMI și UE de redresare a fost nepotrivită sau inadecvata la nivelul culturii locale. Au impus austeritate în detrimentul creșterii. Așa cum bunul simț ne spune, datoriile trebuie adresate de la 2 capete : reducerea cheltuielilor DAR ȘI creșterea veniturilor. Nu e nici o conspirație !!! E doar o teorie (cea keynesiana) și niște extrapolări de mai puțin succes. Letonia a ieșit din criză prin aceleași metode : austeritate, care a dus la scăderea salariilor și costurilor de producție, care a dus ca marfa produsă în Letonia să fie ieftină deci căutată la export, care a adus influx de capital direct și indirect (costurile de producție scăzute sunt foarte tentante pentru companiile în căutare de sporire a marginei de profit). După câțiva ani îngrozitori, în care oameni CU SLUJBĂ au fost siliți să accepte ajutoare, să mănânce la « supa săracilor », lucrurile sunt în curs de a se redresa (citeste despre Miracolul Letoniei). Lucrurile nu sunt roze dar somajul a scazut de la 23% la 13% in doar 2-3 ani. La fel și rezilienții irlandezi – au bombănit puțin, au înjurat puțin bancherii și politicienii, dar s-au pus pe treabă și lucrurile au început să se miște. DAR ceea ce FMI-ul si UE n-au avut în vedere e faptul că grecii și italienii (și românii) NU sunt făcuți din același aluat cu lituanienii și irlandezii. În loc să se mobilizeze, să accepte tăierile (este și greu când tăierile s-au făcut de la lefegiul mediu iar cei bogați NU ajung în pușcărie pentru evaziune fiscală și nu participa proporțional la efortul de reconstrucție), să ia orice slujbă, să-și plătească taxele cu religiozitate, au ieșit în stradă, au aruncat cu Cocktail-ul Molotov, s-au bătut cu poliția, au speriat investitorii, au bătut imigranții pentru că fac slujbele pe care ei, mândri, nu le-ar face nicidecum.
Da, este aproape sigur că FMI și UE au făcut o greșeală de calcul în ceea ce privește creditorii sudici. DAR, nu merită ura celor pe care i-au ajutat de la o prăbușire dureroasă (deși asta ar fi fost calea cea mai rapidă spre revenire, durerea personala ar fi fost incredibilă). Eu cred că dacă vrei să faci ce vrei tu, bun sau rău, trebuie să fii capabil să stai pe propriile picioare. Mă gândesc la nivelul mic, personal. Dacă i-aș da unui prieten, rudă bani ca să-și pornească o afacere simt că am dreptul de a-i da sfaturi și a-i impune condiții care, în viziunea mea, îmi maximizează șansele de a-mi vedea banii înapoi. Chiar și cănd viziunea mea este greșită.
No Comments