Arunachalam Muruganantham. Nu este un bărbat foarte frumos și, dacă e să ne luăm după faptul că n-a terminat liceul, nici foarte deștept. Chiar și așa, s-a căsătorit și, curând a aflat secretul femeilor sărace din India. Și-a văzut soția ascunzând ceva – era cârpa pe care o folosise pentru ciclul menstrual. Indignat, a întrebat-o de ce nu folosește tampoane sanitare.
Ea i-a explicat că, dacă ar face așa, pentru ea și celelalte femei din familie – mama lui, surorile lui, mama ei – n-ar avea bani pentru gospodărie, n-ar avea bani de mâncare. Situația nu era excepțională – poate doar 10% din femeile din India își pot permite tampoane. Ajuns la magazin a constatat și el că un lucru care conținea bumbac în valoare de o zecime de penny costa de 40 de ori mai mult.
Așa că Arunachalam Muruganantham, ca să-și impresioneze soața și ca să facă dreptate, a decis să facă el un tampon mai ieftin. Zis și făcut. Acum însă, tamponul trebuia testat și testul lunar al soției nu-l satisfăcea – ar fi durat ani. Surorile l-au refuzat așa că a încercat să obțină sprijinul studentelor de la colegiul de medicină din localitate. Din nefericire, a descoperit că acestea completau fișele „din burtă”. Se pare că și în India zicala „dacă vrei ceva făcut corect, trebuie s-o faci singur”, așa că Arnachalam s-a decis să testeze el tampoanele. Și-a construit un „uter” dintr-o cameră de minge de fotbal pe care-l umplea cu sânge de capră, dăruit de un amic măcelar. Dar din dar se face raiul. Pentru ca sângele să nu se coaguleze, folosea o substanță primită de la un alt prieten care lucra la un centru de colectare a sângelui.
Arnachalam mergea pe jos, pe bicicletă și alerga cu această drăcie sub hainele tradiționale, pompând sânge pentru a testa ratele de absorbție. Lumea îl considera nebun. Spălându-și hainele la o fântână publică – vă amintiți, era extraordinar de sărac – a indus în sat ideea că are o boală venerică. Prietenii îl ocoleau. Pentru cunoscuți și, într-un sat, toți sunt cunoscuți, devenise un pervers. După 18 luni, însăși soția, cea pentru care începuse această inovație, l-a părăsit.
O nouă idee i-a încolțit – să studieze tampoane folosite. Cum să le obțină însă? Satul era superstițios și o asemenea cerere ar fi condus la gândul că încearcă să folosească magia neagră. Așa că a apelat iarăși la studentele de la Medicină. Din nefericire, într-o zi, mama lui l-a surprins studiind tampoanele folosite de mediciniste și, oripilată, l-a părăsit și ea.
Necazurile nu s-au oprit aici. A reușit să-i convingă pe săteni să nu-l lege, cu capul în jos de un copac, pentru a fi „vindecat” de un vraci, numai promițăndu-le să părăsească satul.
Invenția nu înainta. Nu știa de ce bumbacul lui nu funcționa la fel de bine ca acela din tampoanele de la magazin. S-a gândit să întrebe companiile de profil cum fac. A folosit – pentru traducere, deoarece nu vorbea engleza – ajutorul unui profesor de colegiu pe care l-a plătit prin muncă. Pe deasupra a cheltuit 100$ pe telefoane, bani pe care nu-i avea. Cei cu care vorbea îl întrebau ce fel de plantă folosește și el nu înțelegea întrebarea. A pretins că e un afacerist care vrea să intre în afaceri și a cerut mostre. Când le-a primit s-a luminat – erau făcute din celuloză, din scoarță de copac. Acum știa unde greșește dar mașina pentru producerea acestei celuloze costa mii de dolari. Nu-i avea așa că s-a gândit să facă singur una.
A durat patru ani și jumătate ca să reușească să pună la punct un procedeu ieftin de producere a tampoanelor sanitare. Mașina dezvoltată de el e simplă, rudimentară – pentru a putea fi întreținute de femei fără pregătire tehnică. Cei de la Institutul Indian de Tehnologie (IIT) care au evaluat mașina lui din lemn au fost extrem de sceptici dar au înscris-o la un concurs de inovație unde, din alte aproape 1000 de dispozitive, a luat premiul I. Aceasta l-a propulsat în ochii mediei și a devenit, peste noapte, vedetă. Soția lui, Shanti, s-a reîntors. Apoi, pe rând, mama sa și apoi și sătenii și-au schimbat părerea despre el.
A devenit putred de bogat? Ar fi putut deveni dar n-a dorit să se concentreze pe profit. Trăiește într-un mic apartament și are o mașină de teren care să-l ducă în zonele fără drumuri unde călătorește. A construit 250 de mașini pe care le-a donat în regiuni dintre cele mai sărmane din India. Piedicile nu dispăruseră – ca să instruiască femeile care vor folosi mașina trebuie să obțină permisiunea taților sau soților lor. Chiar și atunci poate comunica doar cu o pătură între ei. Pas cu pas, însă, mașinile lui de produs tampoane sanitare ieftine au ajuns în 1300 de sate din 23 de state. Femeile folosesc mașinile și tot ele vând produsele finite. Astfel pot obține un venit minim. În plus se rupe bariera de jenă în care alte femei s-ar bloca dacă ar fi vândute de bărbați. O mașină costă circa 1000$ și produce, lunar, tampoane suficiente pentru 3000 de femei. Fiecare tampon produs astfel costă 2.5 rupii, în loc de 4 rupii cât costau cele vechi. Aceeași mașină dă slujbă la 10 persoane. Acum plănuiește să extindă distribuția mașinii și în alte țări sărace: Bangladesh, Filipine, Kenya, Nigeria.
„N-am acumulat bani dar am acumulat multă fericire, spune Arunachalam Muruganantham. Dacă devii bogat, ai un apartament cu un dormitor în plus – și apoi mori.” A fost întrebat dacă primirea premiului de la președintele indian a fost cel mai fericit moment al vieții lui. El a răspuns că momentul cel mai plin de mândrie al vieții lui a fost legat de timpul când a instalat o mașină într-un sat de la poalele Himalayei, unde oamenii erau atât de săraci încât de multe generații nimeni din acel sat nu putuse urma școala. Un an mai târziu a primit un telefon de la o femeie din acel sat care i-a spus că fiica ei mergea la scoală. Prima fată din sat care mergea la școală – datorită viziunii despre fericire a lui Arunachalam.
….
Acesta este rezumatul acestui articol de pe BBC – acesta. Aș fi putut, bineînțeles, să distribui doar articolul. Mi s-a părut, însă, cumva, important să-l traduc. Poate pentru că-l invidiez foarte mult pe acest om. Nu mai adaug beneficiul că am apărat o sumă de români de asaltul romglezei.
No Comments