Cazul femeii… 5

Citiți prima parte.
Citiți episodul 2.
Citiți episodul 3.
Citiți episodul 4.

Foarte bine. Vă rog s-o faceți. Să le explic și lor ce face fiica dumneavoastră pe Internet.” Atât am apucat să spun că mi-a trântit telefonul în nas. Am rămas la fel de anxios, încă neștiind ce pot să fac ca să mă protejez de această mică-scârbă pusă pe răzbunare. Laptele vărsat nu-l mai puteam pune înapoi în pungă dar cine știe ce mai poate urma? Nu m-aș fi gândit niciodată că va coborî atât de mult dar o făcuse – și devenise periculoasă. Îmi putea ruina șanse la noi slujbe, îmi putea face probleme cu autoritățile – mintea ei, atât de mică și de leneșă la problemele casnice, era extrem de agilă când se concentra pe porcării.

Am luat la puricat Facebook-ul. Mă blocase la contul ei – și îi întorsesem favoarea (chiar nu doream să mai știu nimic despre ea) – dar acum eram convins că mă spiona de pe un alt cont. Am început să caut cine-mi ceruse prietenia în perioada când ne despărțeam. Am dat peste 3-4 profile din care 2 erau aproape sigur false. Unul din el era al unui grec din București – motociclist „frumușăl”. Din nefericire nu-i mai știu numele – ca să-l adaug la cârnatul Diana-Liliane-Adrian-Nick. Majoritatea postărilor de pe acel profil erau de peste 3 ani – cam de pe timpul când ea încerca să-l prindă pe prietenul grec care o înșela. Avea foarte puține postări recente și cam toate din momentul când îi spusesem că doresc să ne despărțim. Am scos și am blocat orice profil dubios din lista de prieteni.

Trebuia însă să găsesc un argument puternic pentru a o opri din jocurile ei mizere, pentru a minimiza pericolul pe viitor. Rugămintea și vorba bună n-ar fi funcționat – am avut din plin dovada acestui lucru. În miez de noapte, în a doua noapte după incident, mi-a trecut prin minte soluția. A durat atât de mult să-mi vină în minte pentru că era un argument urât pe care, în condiții normale, nu l-aș fi considerat în ruptul capului.  Doar faptul că mă gândeam s-o ameninț cu aceasta îmi dădea frisoane dar efectiv nu știam ce altceva să fac. Mă refer la filme și poze din momentele intime pe care le împărțisem cu această femeie. M-a silit să devin șantajist, să mă urăsc și să-mi fie cam greață de mine.

Chiar și cu această nouă armă nucleară la îndemână, mă confruntam cu o problemă esențială:  cum să-i fac cunoscut argumentul? La celular sau email nu-mi răspundea, la telefonul de acasă nu reușeam să vorbesc din cauza Cerberului de maică-sa, pe Facebook mă blocase. I-am scris pe Facebook unei prietene/colege despre care știam că întotdeauna a fost cu picioarele pe pământ și c-o poate sfătui de bine. N-am avut noroc. Mi-a răspuns că ea nu mai are nici o trecere la Diana. Tocmai pentru că-i spusese același lucru pe care-l doream și eu: să-și vadă de propria viață și să mă lase în plata Domnului. Mi-a spus că Diana avea acum alți sfătuitori care nu-i dădeau sfaturi de pace. Asta m-a făcut să înțeleg că subiectul fusese discutat în detaliu și că ea, Diana, își pregătea de ceva timp răzbunarea.

Așa că am folosit ultimul canal pe care-l mai aveam: i-am scris cumnatei Dianei care era tot juristă, ca și mama ei. I-am scris că eu personal nu aș face niciodată publice înregistrările momentelor intime dar că nu pot garanta că un hacker din Rusia, China, România sau altă țară fără Dumnezeu n-ar putea să-mi spargă calculatorul, să fure datele și să le posteze peste tot, inclusiv pe paginile FB ale serviciului Dianei. Că, evident, ar fi mai bine să le șterg dar că nu pot s-o fac deoarece nu știu ce alte răzbunări meschine mai are Diana în plan. Nu mi-a răspuns – dar am primit acel „Seen” (văzut).  Apoi m-a scos din lista de prieteni și m-a blocat. Știam însă că-i va spune și că o va sfătui să o lase moartă. Și se pare că a funcționat.

De atunci n-am mai auzit de ea, de Diana-Liliane-Adrian-Nick-Grec. Dar, deși nu am mai aflat de ea, am rămas cu sechele legate de mediul virtual. Chiar și acum puric în detaliu fiecare amănunt al fiecărui profil ce-mi cere prietenia. Nu pot jura că nu e ascunsă în spatele unuia dintre cei ce-mi are încă prietenia – sunt atâția care nu activează cu lunile, care nu comentează – dar îmi asum riscul. O știu că e acolo, pândindu-mă așa cum ar face o persoană îmbolnăvită de labilitatea virtualului pe care ți le poți crea în universul virtual. Într-un fel putem spune că și-a atins scopul: viața mea (virtuală) n-a mai fost niciodată la fel după ce m-am despărțit de ea.

No Comments

Post a Comment