Stoicismul, o filosofie pentru mileniul 3

Mulți dintre cei 7.5 miliarde de oameni de pe Terra trăiesc în cea mai bună lume care a existat. Nu înseamnă că e bună pentru toți DAR e mai bună decât a fost lumea părinților și bunicilor lor. Nu pentru puțini ci pentru o covârșitoare majoritate. Viața e mai lungă, foametea e pe cale de dispariție, oamenii – chiar și cei de venituri modeste – pot călători și vizita obiective turistice. Ar trebui să fim fericiți – măcar mai fericiți decât părinții și bunicii noștri. Sau măcar la fel de fericiți. NU SUNTEM.

Secolul XXI se remarcă, simt eu, prin această continuă și profundă nemulțumire. Epoca științei și tehnologiei ne-a făcut să credem că putem controla orice aspect al existenței noastră. E imposibil, evident, dar cu această promisiune oamenii s-au desprins de religie și de noțiunea de destin, de fatidic, de acceptarea lucrurilor rele care, inevitabil, ni se vor întâmpla:

  • Nu mai există accidente, există neglijențe și vinovați
  • Nu mai există boli fără soluție, există companii farmaceutice lacome care ascund leacul cancerului și companii de mâncare unde angajații (oameni ca noi) lucrează zi și noapte ca să ne otrăvească
  • Nu mai există oameni cu bani, care-și înmulțesc ușor averile, ci conspirații mondiale pentru a-i îmbogăți ș.a.m.d.

Suntem tot mai nefericiți de starea externă a lucrurilor. Mai puțin de noi înșine, de care suntem încântați – ca și cum n-am fi un fir de nisip al unui pustiu plin de fire de nisip. Chiar și noi (cu preponderență?) cei ce avem acces la tot ce are mai bun lumea de oferit: gadget-uri de toate tipurile, aparatură electrocasnică prin care ne reducem enorm timpul de muncă, vacanțe exotice anuale. Pe acest fundal de prosperitate care ne aduce doar nefericire și angoasă și alte emoții negative, trebuie să întreb: „Oare este de vină lumea în care trăim sau noi înșine”?

Hadrian, 76 E.N. – 138 E.N., împărat roman între 117 și 138, unul din exponenții cei mai celebri ai STOICISMULUI.

E o întrebare retorică. Dacă avem mai mult, trăim mai mult, mâncă mai mult și mai exotic, muncim mai puțin comparativ cu strămoșii noștri, ce motiv real avem să fim nefericiți? Și dacă totul – această nefericire și suferință – e numai în mintea noastră, cum ne putem găsi fericirea sau măcar o mulțumire care să creeze acea pace în care fericirea poate prinde rădăcini? Puteți plăti psihologi care să vă explice prin teorii savante ce nu merge – ca apoi să fiți nefericiți de banii irosiți – sau puteți să aruncați un ochi peste filosofia stoicismului care acum peste 2200 de ani dădea răspunsuri nefericirii moderne.

Nu vorbesc din teorie ci din experiențele cobaiului numărul 1 pentru mine: eu însumi. Mi-am petrecut o bună parte din viață punându-mă singur pe drumul nefericirii. Încercam să controlez lucrurile pe care nu le puteam controla, ceream prea mult de la oameni, vedeam o prăpastie în orice eșec și-mi amăram zilele și nopțile rumegând la „ghinionul” meu. A fost nevoie să trec prin traume adânci (subiectiv “adânci”, adânci pentru mine) și multă analiză ca să ajung să-mi reevaluez viața, să-mi pot număra binecuvântările, să pornesc într-un final pe drumul mulțumirii. Nu pot spune că m-am desprins complet de cel din trecut – am momente când (cu motiv real sau unul mai imaginar) mă plasez în colțul negativității… dar nu mai stau acolo. Îmi forțez mintea să enumere toate lucrurile bune din viața mea, să deslușească ce nu e în puterea mea sau, când fusese în puterea mea și nu m-am străduit destul, să rețin o lecție și, GATA!, sunt din nou pe drumul stabil al mulțumirii. Și știu că atât timp cât stau pe acest drum am șansa să întâlnesc și fericirea.

Iată 10 reguli explicate ale stoicismului (și comentariile mele):

  1. Trăiește în armonie cu natura (umanității). Ce înseamnă asta? Epictetus, un lider al mișcării explică astfel ideea (o contrag în cuvintele mele): ne spune că Omul, ființă rațională, trebuie să se deosebească de oaie și, totodată, de animalul sălbatic. În ce sens? Să nu fim asemeni oilor lăsându-ne pradă dorințelor burții sau pasiunilor instinctive, să nu ne lăsăm acțiunile noastre să fie aleatoare, degradante sau lipsite de considerație pentru ceilalți. Dacă facem aceasta ne distrugem capacitatea de raționa – ceea ce ne diferențiază de animale. Dar nici să nu fim asemeni animalului sălbatic care, agresiv, mânios, se năpustește asupra celor din jur.
    Dacă ne lăsăm purtați de instincte – leneșe sau ticăloase – ne rejectăm Rațiunea. Dacă ne negăm Rațiunea, ne negăm umanitatea.
  2.  Trăiește în virtute. Când trăiești virtuos, trăiești Viața Bună. Pentru stoici existau 4 virtuți fundamentale:
    1. Înțelepciunea sau Prudența: cumpătare înainte de acțiune, judecată solidă după cugetare profundă, bun simț
    1. Justiție sau Corectitudine: să ai o inimă bună, să fii binevoitor cu semenii tăi, să faci lucruri pentru cei din jur, să fii corect în afaceri
    1. Curaj sau Fortitudine: perseverență, onestitate, încredere în sine
    1. Auto-disciplină sau Moderație: ordine în viața personală, auto-control, iertare, modestie

În viziunea stoicilor, o persoană virtuoasă practica TOATE aceste virtuți. Virtutea, în înțelegerea lor, nu este un bufet din care alegi ce dorești – e totul-sau-nimic. Iar virtutea este însăși răsplata pentru o viață virtuoasă – e drumul care conduce la ceea ce stoicii numesc Viața Bună. Nu trebuie să aștepți nici o recompensă pentru practicarea virtuților.

Deprimarea zilelor noastre este, din ce am văzut și citit și auzit (excluzând cazurile clinice), provocată de acea plictiseală a vieții lipsite de sens. Toți așteptăm ceva: un cîștig la loterie, o mare iubire, ceva indefinit care să dea excitare și pasiune vieții noastre. Ne imaginăm că plăcerea ne va aduce fericire. Ne înglodăm în datorii pentru a ne oferi plăceri pe care nu ni le putem permite și în loc de fericire găsim depresie provocat de un sentiment de futilitate și de presiuni financiare. Și-n loc să ne oprim, repetăm rețeta, de multe ori pe o scară amplificată: dacă mașina aia de 25.000 euro nu ți-a adus decât o scurtă plăcere poate cea de 50.000 îți va aduce plăcerea de durată.

În același timp ignorăm cu îndârjire micile țeluri, întărirea virtuților, singurele sensuri ale vieții care sunt tangibile pentru noi, cei de rând, fără un destin special. Asimilarea hedonismului ca mod de viață, sau a frustrării continue, precum și rejectarea micilor schimbări și îmbunătățirea de structură, de esență a vieții personale sunt o rețetă de nefericire

VA URMA – click pentru a merge la partea a IIa

No Comments

Post a Comment