Dreptul de a fi prost

În această epocă în care orice a devenit un Drept al Omului, mă întreb de ce refuzăm oamenilor Dreptul la Prostie. Poate pentru că, dacă e să ne luăm după părerea fiecărui individ despre sine, Pământul este plin de inteligenți. Dincolo de glumă, oamenii au nevoie de acest drept.

Am citit cu toți declarațiile de o inepție debordantă ale preotului-profesor Vasile Răduca, prodecan la Facultatea de Teologie Ortodoxă: femeile rămân gravide în urma unui viol numai dacă au consimțit (în sinea lor?), folosirea prezervativului e același lucru cu masturbarea ș.a.m.d. Nu cred că e nevoie să discutăm cât de imbecile și lipsite de empatie sunt aceste declarații.

Continue Reading

Taxele și cinstea

Quebec are multe asemănări cu România. Aceiași oameni bon-viveuri, relaxați în ceea ce privește munca și programul, oameni calzi – dacă le ești simpatic – și nemiloși – dacă îi calci pe bătături. Mulți sunt conduși de dorințele personale de lux și opulență vizibilă (pe care unii o pot susține iar alții o mimează prin credite). Dacă vrei să le intri în grație localnicilor e relativ facil – fă bășcălie de proștii de anglosaxoni și de pensiile private ale acestora. Ce, iei banii în mormânt? Nu. Trebuie tocați toți. Acum. Aici. Ca și cum te-ar arde buzunarul. Carpe diem și apoi, mai târziu, urlă în gură de șarpe despre guvernul care n-are grijă de tine, nu-ți dă și nu-ți face.

Chiar și dinamica relației dintre Stat și individ e similară cu cea a românilor cu Statul Român. Statul nu e prietenul tău ci este stăpânul tău – încearcă să ți-o tragă în fel și chip. Amenzile nu-s pentru corectarea unor derapări ci pentru pedepsire, deseori aleatoriu. Legile sunt dure și birocrația e umflată pentru că toți cetățenii sunt șnapani. Iar cetățenii – bineînțeles – sunt șnapani pentru că dacă Statul încearcă să le-o tragă ei se simt în dreptul lor să o tragă Statului înapoi.

Continue Reading

Cum am crescut

Notă: E posibil să mai fi povestit asta. Nu-mi bat capul să mai răscolesc prin postările vechi. La 49 de ani îmi iert puțină senilitate. Dacă mă repet, ignorați postarea.

Îmi amintesc de un incident în 2003. Lucram la o firmă nasoală – multă muncă, complexă (produse noi pe care trebuia să le învăț din mers), mereu bulibășeală. Mi-au cerut să adaug o adresă de email suplimentară la un grup de oameni.  Am făcut exact cum scrie manualul că se face asta în Microsoft Exchange și am lansat modificarea. Rezultatul? 163 de oameni au rămas fără adresa primară de email. Nu, n-am greșit cu absolut nimic în acțiunea mea – fostul sys admin făcuse adresele de mână, probabil nu știa că ele se fac automat, prin reguli. Dacă adresa e făcută « de mână » nu poți aplica o regulă – pentru că acea regulă șterge tot ce nu e scris în ea.

Continue Reading