În 2007, la divorțul meu, mi-am spus că dacă înțeleg ce se întâmplă, pot preveni o repetare. Așa că m-am întrebat de ce relațiile canadienilor sunt neconfruntaționale în timp ce noi, românii, facem din orice o salată sau un scandal. Nu spun că lipsa confruntației, împinsă la extrem, e mai bună dar a-ți alege bătăliile/certurile este, în viziunea mea, o mare putere. Concluzia mea a fost banală: totul este în cuvinte, în modul în care ei le atenuează, îmblânzesc mesajul în timp ce noi îl îngroșăm, îl apăsăm, îl împingem deseori în absurd doar ca să câștigăm un argument.
Acolo unde ei spun “Hmmm, eu în locul tău aș fi făcut altfel“, noi spunem “băh, ești cretin?! Cum să faci așa ceva?”
Acolo unde ei spun “nu sunt convins că e bine“, noi spunem “băiii, da ce tâmpenie ai făcut“.
Acolo unde ei spun “domnul” sau “doamna“, noi folosim “trogloditul” și “vaca“
Și da, pare absurd să-i spui, de exemplu, unui criminal “domnule” – dar politețea este o măsură a cine ești TU ÎNSUȚI/ÎNSĂȚI, nu a cine este celălalt. Poți să nu-l respecți, poți să-l disprețuiești profund dar, evitând invectivele, te ții departe de mânie, de frustrare. Și asta este extrem de important. Pentru că – am studiat-o pe mine însumi – atunci când suntem furioși, IQ-ul ne scade exponențial. Când sunt cuprins de mânie – și tind să cred că un fenomen universal – devin mai prost. Uneori, dacă nivelul mâniei atinge paroxismul, devin prost-sadea și atunci – realizez mai târziu – nu mai pot procesa nici cele mai evidente argumente. Cine-și dorește să prost? Eu nu! Așa că, de decade bune, mă strădui să evit mânia și dacă nu se poate, măcar îmi amân deciziile sau judecățile de valoare pentru când m-am calmat.
Trăim timpuri dificile. Nu pentru că viața chiar ar fi atât de grea – mulți dintre noi, cei din “lumea bună” (chiar și RO este pe acolo, deși mai la coadă) încă avem ce mânca, avem acoperiș deasupra capului, vacanțe, ieșiri cu prietenii și familia. Viața noastră este grea din motive psihologice. Pentru că presa ne-a adus în acest punct, de isterie și intoleranță absolută. A făcut-o prin minciuni-adevărate, prin alegerea constantă a negativelor și lucrurilor care indignează, prin demonizarea unei tabere și exultarea celeilalte.
În aceste zile s-a ajuns la dezumanizarea inamicilor politici – ca adept al cuvintelor mici, chiar nu exagerez: am văzut declarații ale unor personalități politice și sociale care declară în spații publice că acei din tabăra opusă nu sunt oameni. Știți cum a fost prefațat cel mai mare genocid al istoriei recente, cel din Rwanda? Prin stațiile radio și TV ale HUTU numindu-i pe Tutsi ca fiind “cockroaches/gândaci“. Au important macete din China, cu luni înainte de măcel și apoi, la un semnal, au pornit măcelul care a ucis 500,000 – 800,000 Tutsis și a facilitat violul a 250,000-500,000 femei.
Din nefericire, nu este deloc o grijă pentru drobul de sare, o analogie absurdă, ci o realitate. Un studiu f. recent al Network Contagion Research Institute arată că 38% din cei care se auto-declară ca fiind de stânga spun că asasinarea Președintelui Americii iar 31% că e justificată asasinarea miliardarului care conduce DOGE (https://networkcontagion.us/reports/4-7-25-ncri-assassination-culture-brief/). Asemenea suport pentru o faptă abominabilă n-ar fi fost, cred eu, posibilă dacă presa n-ar fi insistat zi de zi – fără o demonstrație, fără dovezi – că Președintele este “literalmente” A.H.
Am ajuns să ne urâm unii pe alții și să ne ridiculizăm, să ne transformăm în “oameni de paie” – dacă X e în tabăra lui Y înseamnă că-i tot ce Y a fost prezentat să fie de presă. Pentru mine asta este semn că cele 5 reguli ale propagandei au funcționat deplin:
- Legea simplificării: redu toată informația la o simplă confruntare între “Bine și Rău”, “Prieten și Dușman”
- Legea desfigurării: discreditează opoziția prin denigrare vulgară și parodie
- Legea transfuziei: manipulează valorile consensuale ale audienței vizate pentru a atinge scopul dorit
- Legea unanimității: prezintă punctul personal de vedere ca și cum ar fi opinia unanimă a tuturor oamenilor care gândesc corect: atrage individul suspicios spre aprobare prin apelul unor personalități, prin presiune socială și prin “contaminare psihologică”
- Legea orchestrării: repetă la nesfârșit același mesaj, în diferite variații și combinații
Iar “ceilalți” nu sunt oameni unidimensionali, ci sunt oameni, diferiți, care-n felul lor doresc, la fel ca marea majoritate a oamenilor bine pentru ei și ceilalți și doar diferă doar prin modul în care vor să ajungă la acest BINE. Mai mult, ei sunt – că ne place sau nu ne place – rudele și prietenii noștri. Și nu-s proști. Sunt doar, ca și noi, doar furioși, aduși la paroxism de propaganda neobosită. Sigur că, atunci când vorbim individual, unii oameni sunt într-adevăr proști DAR eu am încredere în mintea colectivă a umanității. Cu informațiile corecte și eliberați de mânie, oamenii vor lua decizia corectă. Dar cum să ajungem acolo? Cum să convingem mass-media să reducă intensitatea retoricii dușmănoase, când asta le face bani? Cum să convingem un om mânios să se calmeze și să se uite la lucruri la rece.
Din 2007 încoace am învățat că a înțelege problema în detaliu, ba chiar a și avea soluția, nu înseamnă că poți controla rezultatul. Și-n relații, și-n societate jocul vindecător funcționează numai dacă amândoi (sau majoritatea în cazul politicii) aleg să joace acel joc. Nu controlăm pe nimeni – și cu atât mai puțin putem convinge un om în plină criză de isterie să-și schimbe căile. Așa că, deși sper la mai bine – și-mi fac datoria cu aceste mici postări – aștept răul, acel dezastru dureros care poate smulge oamenii din dușmănia pe care o consumă și o regurgitează zilnic, un sfârșit din care să apară un nou început. Va fi bine… dar înainte de asta va fi MULT MAI RĂU.
No Comments