Români din America de Nord III

OTTAWA

Puteți citi episodul 1, aici, și episodul 2, aici.

Era un timp foarte dificil pentru mine. După slujba din Vancouver care, fiind la un dot-com, se terminase vremelnic, îmi găsisem slujbă la Marconi, în Ottawa, în ultimele luni ale boom-ului din tehnologie. Era octombrie 2000. Am supraviețuit 3 runde de dări afară dar, în cele din urmă, mi s-a spus să sting lumina (eram la IT) și să mă duc acasă. Era februarie 2003. Îmi era îngrozitor de frică. Poate că nu-s bun, poate că mi-am găsit slujbă doar pentru că piața mergea bine, cum o să mă descurc  acum, în noile condiții? M-am descurcat – am găsit o slujbă cu un alt dot-com în doar 3 săptămâni. Dar această firmă m-au stors ca o lămâie și m-au aruncat la gunoi. Îmi amintesc de asta pentru că tipa de la Personal m-a chemat la ea în birou și m-a pus să-i rezolv o problemă personală de IT (deși nu era treaba mea) și, peste 5 minute,  mă reîntâlneam cu ea în sala de conferințe, unde îmi comunica c-am fost dat afară. Desigur, nu era vina mea și nu era vina ei – compania avusese pierderi și trebuiau să restrângă rândurile – dar contează mult cum faci ceva. Continue reading “Români din America de Nord III”

Români din America de Nord II

(tot) VANCOUVER

Urmare la Români din America de Nord, primul capitol.

Cam la două luni după ce am început să muncesc la NetPerform, recruitera m-a invitat la petrecerea anuală pe care o dădea pentru clienții ei. Era modul de a le mulțumi și de a ține legătura personală cu ei. Avea și de ce – o plasatoare ia cam 20-30% din salariul lor de contract sau, dacă e plasat pe o poziție permanentă sau chiar dacă poziția de contractor e modificată de firmă într-o poziție permanentă, mai ia încă 3 luni de salar ca primă. Deși mulți români și-au manifestat amărăciunea sau furia că intermediarul face atât de mult, pe mine nu m-a deranjat niciodată. Deprinzându-mă de ideea (extrasă din pachetul „greaua moștenire a comunismului”) că omul n-are voie să exploateze munca altui om,  încerc să mă concentrez pe prosperitatea caprelor mele și nu pe boala caprei vecinului.

Downtown Vancouver, văzut din SeaBus, cu care treceam zilnic apa, din N. Vancouver.

Nu știam la ce să mă aștept dar am decis să mă duc la această petrecere. Mi se spusese continuu cât de important e „networking”-ul și, eu și soția mea, eram și cam izolați așa că m-am dus gândindu-mă, naiv, că acolo îmi voi face prieteni. Continue reading “Români din America de Nord II”

Români din America de Nord

Important: Rețineți că am scris „români”, cu un singur „i”. Nu generalizez ci doar povestesc câteva interacțiuni cu anumiți români de aici. Nu cred că există un destin, personal sau colectiv, pe care un individ puternic să nu-l  poată depăși. Din păcate mulți, chiar și la mii sau zeci de mii de kilometri de țara mamă, nu au putut (sau nu au dorit) să se desprindă de anumite defecte pe care cultura noastră le tolerează sau chiar le încurajează.

VANCOUVER

Anul era 2000. Luna aprilie. Ziua 28. La doar 12 zile după împlinirea a 30 de ani. După 3 ani de așteptare, de agonie și extaz, aterizam în Vancouver. Veneam după o perioadă extrem de grea. În 2 luni terminasem actele pentru plecarea din RO, dădusem 5 examene Microsoft și trecusem și printr-o sesiune cu grupele de colegiu, unde suplineam. Îmi jurasem că o voi lua încet. Am luat-o… vreo 3-4 zile, poate chiar 5. Apoi am început să arunc cu CV-ul în stânga în dreapta, să caut slujbă. La cam 6 săptămâni urma să vină și Brîndușa, cea care-mi era soție atunci, și micuțul Gabriel Alexandru. Se născuse în luna noiembrie a anului trecut. Continue reading “Români din America de Nord”