Kawasaki Vulcan S la 25,000km

Acesta se dorește un soi de review pentru motocicleta mea. E o motocicletă care, încă de la lansarea din 2015, a fost extrem de populară așa că youtube și blogurile sunt pline de prezentări. Totuși, unde merge mia, merge și suta, nu?

Am luat-o pentru că acele prezentări și prețul m-au convins. E genul de motocicletă așa cum îți dorești să fie vaca: grasă, lăptoasă și devreme acasă. Am plătit pe ea, în 2017 (era modelul din 2016), un preț excepțional de bun – doar 7400$ CAD (cam 4500 euro). Avea și șaua de pasager și suportul de picioare pentru el – care sunt cam 500$ (în curând ne vor vinde și șuruburile separat). Dar am luat-o din St Anne, din sudul Montrealului, cu mai bine de 1000$ cât ar fi costat aceeași moto în Ottawa. Și am cumpărat-o în februarie care, așa cum vă imaginați, nu-i lună de mari vânzări moto în Canada.

Continue Reading

Evaluare Kawasaki Vulcan S

După “Bye-bye, Honda” și “Hello, Kawasaki“, în final ajung la subiect – primele mele opinii despre Kawasaki Vulcan S.

Apoi am dat peste un Kawasaki Vulcan S 2016 demo, la un dealership din Sainte Julie (o localitate obscură de la sudul Montreal-ului). Avea doar 196 km, era echipat cu scaun de pasager, venea cu garanție completă și cereau numai 7050$. Fără nici o sumă extra pentru freight și PDA și altele. Adăugau doar 13% taxe. Iar diferența dintre modelele 2015, 2016, 2017 la Vulcan S sunt doar… culorile disponibile și, desigur, anul de fabricație. Nu pot cuantifica economiile dar estimez că am scăpat cu măcar 1500$ mai ieftin, pentru o motocicletă cvasi-nouă.Continue Reading

Hello, Kawa!

Continuare de la “Bye-Bye, Honda!”

Indian Scout, 1130cc, 104 HP, 14,999$  MRSP

Nu există multe cruisere echipate cu ABS. În Europa, probabil, sunt mai multe. Mi se pare chiar că ABS-ul e pe cale să devină obligatoriu la motociclete dacă nu cumva este deja. În America de Nord, însă, opțiunile sunt limitate. Dintre cruisere, cercetarea mea a descoperit Honda Fury, Indian Scout și Kawasaki Vulcan S. Mai sunt, bineînțeles, motocicletele “adventure” sau dual și cele touring (i.e. Honda Goldwing) – dar primele sunt, de obicei, prea înalte pentru cei 168 cm ai mei iar celelalte mi se par mașini pe două roți. Oricum și aceste categorii sunt scumpe, prea scumpe pentru ce doresc eu să cheltuiesc. Continue Reading