Oamenii simt că nu primesc ceea ce-și doresc. Deși individual nu mă pronunț, social, statistic, mi se pare complet neadevărat. Și nu are importanță la ce se referă când se simt nedreptățiți social – din ce apreciem, din cele ce aplaudăm și lăudăm, din aceea avem mai mult. Dacă nu ne place ce avem trebuie să ne schimbăm gândul și la majoritatea semenilor noștri, și trebuie să aplaudăm mai multe din ceea ce dorim să avem. Trebuie să schimbăm acel group-think care înfierează unele lucruri dar le și aplaudă, concomitent.
Am mai scris de obsesia mea cu Yin și Yang. Sunt o reprezentare grafică a unor forțe opuse – noapte și zi, bine și rău, emoție și minte. Simbolul e grăitor – universul e împărțit între cele 2 forțe opuse și fiecare conține sâmburele celeilalte forțe.
Am trăit mult timp într-o lume unde rațiunea domina totul. Era normal pentru că viața era infinit mai rea, mai vitregă, și rațiunea ne ajuta s-o navigăm cu succes pentru noi și ai noștri. Semnificațiile psihologice, emoțiile, traumele, pur și simplu nu erau recunoscute. “Ai fost violată? Asta este. spală-te și treci la muncă și zi bine-mersi că nu te-a omorât“, “Te-au înjurat, te-au umilit? Nu uita că bețele și pietrele pot rupe oasele, cuvintele nu pot“. Și nu era bine. Trăiam într-o lume fără empatie, materialist-dialectică, unde tot ce nu poate fi atins nu există. O lume în care ne abuzam unii pe alții fără ca măcar să ne dăm seama. Unele părți ale lumii încă sunt în acel punct. Altele însă au ușurat viața, au dat timp liber omului și acesta a început să se îngrijoreze și pentru alte semenii lui, chiar și pentru lucruri, atitudini, fenomene care nu-l privesc în mod direct.
Am primit de la bunul meu prieten Edi, un Seiko stricat, ca material didactic în drumul meu de învățare în măiastra artă de reparare a ceasurilor. După ce m-am chinuit cam 2 săptămâni ca să-i scot capacul din spate – care era ruginit-sudat – am reușit și m-am apucat să dezasamblez mecanismul. Totul a mers bine și, după dezasamblarea completă, ieri am spălat piesele în fluid Zipo (Ronson) și apoi în aparatul ultrasonic. Pentru că era vremea unui film le-am pus la uscat și pregătite pentru asamblare.
Spun oricui stă să mă asculte că nu dau două parale pe una din metodele moderne de semnalare a virtuții: “Eu nu judec“. Mi se pare că-i ca și cum un pește ar spune “Eu nu înot” sau o pasăre “Eu nu zbor“. Indiferent de unde credem că avem judecata, mintea, de la Dumnezeu sau de la Evoluție, e imposibil pentru un om să nu judece. Mintea ne-a fost dată ca să judecăm, ca să raționăm, să comparăm. Deci, pentru mare parte, “Eu nu judec” – chiar dacă ar fi adevărată, dar nu este pentru că eu cred că-i imposibil, s-ar traduce prin “Eu renunț la cel mai mare cadou, la tot ce mă desparte de animale” (da, știu că și animalele au inteligența lor dar nu se pretează la analiză).
Recunosc, e un titlu-momeală. Romanul excepțional a lui Ken Kensey a fost doar un element, unul extraordinar de puternic, dintr-un dezastru care marchează viața americană chiar și în ziua de astăzi. E un roman excelent, adaptat în tot soiul de dramatizări, spectacole Broadway și, evident, celebrul film cu același nume regizat de Milos Forman și interpretat excepțional de Jack Nicholson. [ Interesant: drepturile de punere în scenă și de film au fost cumpărate de Kirk Douglas care a jucat în prima dramatizare, din 1963. Filmul din 1975, care a luat 5 Oscar-uri, a fost produs de Michael Douglas. ]
Talentul lui Kensey a creat o operă pe care Time Magazine a pus-o pe lista “Cele mai bune 100 romane de limbă engleză, 1923-2005“. Pe bună dreptate. Privită individual, ca o operă de artă, este memorabilă. Filmul este și-mai-și. Dar “Zbor deasupra unui cuib de cuci” e doar vârful unui iceberg care a zguduit societatea americană din rădăcini, cu repercusiuni care sunt vizibile chiar și în ziua de azi, aproape 60 de ani de când a fost lansată cartea. “Zbor…” poate fi înțeleasă doar în contextul larg al criticii adusă psihiatriei mai ales în decadele anilor 60 și 70.
Depun mărturie pentru manevrabilitatea ei. Este impecabilă, pentru mine. Am încercat să iau curbe de 90grade pe zăpadă și simți cum mașina se luptă cu dobitocenia ta, a manevrei, și te ține pe linia dorită. Când schimbi benzile ai senzația că te pune cu mâna. Poți să faci această manevră oricât de brutal (am încercat pe drumuri pustii) și vei fi în siguranță datorită suspensiilor tari/foarte tari. M-am străduit s-o aduc la limită dar nu am reușit – am luat curbe strânse cu 90 kmph, la intrarea pe autostradă, pe breteaua unde cu Sonata mea n-aș depăși 60 (simțindu-mă nesigur), cu RS-ul am ajuns la 110 și simțeam că sunt departe de limita ei. Sigur, nu am condus atât de multe mașini ca să am termene de comparație corecte. Dar invidizi ca Doug de Muro, care au condus de la Aston Martin la Ferrari-uri, sunt încă impresionați de tot ce poate oferi RS-ul cu o fracție de preț (clipul acesta).
Așa cum spun toți cei care discută despre ea, pot confirma că mașina nu e făcută pentru confort. Chiar și în modul Normal, confortul de condus e marginal – cauciucurile sunt subțiri, suspensiile tari etc. Nu e o mașină gândită pentru confort. Sigur, ca un est-european, nu mă deranjează drumuri de 4-5h (am fost la Toronto cu ea) dar pentru cine caută plutire și relaxare, nu e o mașină potrivită. Un punct nasol oferit de sistemul ei torque-vectoring este că pe drumuri proaste, denivelate, mai ales când e în modul Sport, mașina interpretează mișcările roților la denivelări ca încercări de a cârmi și amplifică mișcarea.
Focus RS a fost construit doar în Saarlouis, Germania. Are un motor de patru cilindri, 2.3L. Înzestrat cu turbo generează un șocant 350 CP și 350 lb-ft de cuplu (torque) sau, cum spunea un Youtuber – 350 porks. Asta e suficient pentru o accelerație 0-100 km de 4.5-4.6sec care atinge și depășește cele mai optimiste așteptări ale subsemnatului (visul meu era să am o mașină sub-6 secunde).
E același motor care intră în Ford Mustang Eco-Boost, tunat diferit – lucru care se vede și din specificații (Mustang-ul are 310CP@ 5500 rpm, RS-ul are 350CP@6000ture/min). Se pare că această înrudire a dus la singura problemă majoră de care suferă Focus RS. Au existat multe rapoarte că garnitura de chiulasă cedează și lasă lichid de răcire în cilindri, ceea ce conduce la distrugerea motorului. Ford a recunoscut și oferă schimbarea motorului dacă se strică în timpul garanției. Specialiști au deslușit că la RS s-ar fi folosit garnituri de chiulasă de la Mustang și asta e motivul. Oricum ar fi, al meu e modelul 2018 și Ford știa de problemă din 2017 Ford și a raportat că la noile modele a fost rezolvată.
RS-ul meu, cumpărat în decembrie 2018, a trecut nu demult de 10K Km. Nu e mult dar nu văd sensul să pun mulți kilometri pe ea. Nu o atât de confortabilă la drum lung ca Sonata (care a trecut bine de 180K Km) și condusul sportiv nu se manifestă pe dunga dreaptă și blândă a unei autostrăzi, deci o conduc prin/pe lângă oraș (pe drumuri sinuoase).
10075 km la bord. La momentul scrierii are 10380. Pănă ce-am scris toate articolele am ajuns la 10,683.Continue Reading
AVERTISMENT: Nu sunt nutriționist, nu sunt dietetician, nu sunt specialist în nimic din științele și para-științele slăbitului. Sunt doar un gras, un individ obez chiar (deși am norocul că grăsimea se distribuie frumos și e mai greu de observat). Teoria care urmează este doar o compilație și o explicație de bun simț.
Din nefericire mi se pare că mulți dintre specialiștii menționați complică extrem de mult problema și confuzează omul de rând. Disocierea alimentelor, ocolitul alimentului X sau Y, să evităm “chemicalele”, sau să mâncăm doar când e lună plină, de parc-am fi vârcolaci. Nu spun că unele teorii nu au merit dar cele mai mult sunt inutile pentru omușteanul de rând care e obez și țintește să fie doar gras. Acest individ nu are nevoie de “fine-tunning”, cum au nevoie sportivii de performanță. Mi s-a povestit că anumiți nutriționiști din Ro (cei cu diplome serioase; în A de Nord e invers – “dieteticienii” sunt cei cu diplomă), se lansează în asemenea teorii care fanteziste, care prea evoluate, fără ca măcar să menționeze numărul de calorii potrivit pentru pacientul/a lor.
Rezolvarea oricărei probleme complexe începe cu ABC-ul. Asta e strategia mea.
Poți să-i înșeli pe toți o vreme sau pe câțiva permanent, dar nu poți să-i prostești permanent pe toți.
Abraham Lincoln
Această zicere sumarizează bine cum stă situația. Sigur că au existat, există și vor exista conspirații. Și sunt subiect bun de discuție la o bere. Dar niciodată – mi se pare mie – omul de rând nu a fost mai obsedat de ele decât acum și nu le-a lăsat să-i conducă viața ca în ultimii ani. Și diferența e că nu vorbim de conspirații mărunte – un guvern conducând un experiment secret, cu 500 de persoane implicate – ci de conspirații de dimensiuni planetare, absurde, imposibile.
