Dacă n-ați citit Ziua 1, o găsiți AICI.

M-am trezit la 6:50. La fel ca-ntr-o zi de serviciu. Deosebirea era însă că n-a trebuit să mă smulg din pat ci am sărit din el. Sprinteneala mea a fost ajutată și de faptul că mă culcasem devreme și dormisem ca un buștean. Am încercat să plec pe nesimțite dar gazda, Michile (se pronunță Michelle), m-a auzit și a ieșit să-mi dea binețe. A ieșit pe verandă și am schimbat câteva vorbe cât încărcam lucrurile în motocicletă. Mi-a spus că a încercat să-și vândă casa pentru că vrea să călătorească și-și dorește un RV (rulotă motorizată) dar agenții imobiliari erau nesimțiți, zona nu e bună și nu obținea un preț bun. Mi-a lăudat motocicleta – pentru că nu face zgomot, Pârțurile motociclistice, trase inutil de oameni care cred că zgomot = putere și viteză = macho, îmi sunt și mie nesuferite. Pe la 7:30 mi-am luat rămas bun și-am plecat. Nu era nici măcar 1 km până la podul peste graniță, atât de aproape că l-am ratat inițial. Pe când urcam pe pod am fost confruntat de o priveliște foarte inedită: în fața mea, coșuri de fabrici scuipau flăcări – era o zonă industrială și arăta cam sinistru chiar și îmbrăcată în rozul blând al dimineții. Podul mai continua o bucată și apoi se scufunda într-o ceață extrem de grea, care tăia complet șoseaua pustie. O senzație puternică de “The Mist” m-a cuprins (ecranizarea filmului lui Stephen King).