„Da, dar toate aceste povești sunt din tinerețea ta, Andi! parcă aud eu glasul cititorilor minunatelor mele pățanii. Acum te-ai maturizat și îți dai seama ce
tâmpenii erau.”
Bineînțeles că m-am maturizat și bineînțeles că-mi dau seama ce decizii tâmpite luam, dar asta nu înseamnă că m-am maturizat atât încât să nu le mai fac. Să analizăm deci ciclul de „aproape-moarte” după depăşirea vârstei de 40.Continue Reading
Aveam 16 ani și jumătate.Da, era pe vremea când ne mândream cu jumătățile, când mulți dintre noi se străduiau să îmbătrânească mai repede. Eram din nou la mare cu părinții. Într-o stațiune de familiști. Bleah! Ce șanse ai să agăți când te pozezi cu babacii la malul mării. Și dacă, printr-o minune cerească, agăți ceva e foarte probabil că și ea este cu părinții. Dacă nu ești de acord cu furnicarea prin tufișuri, atunci scoateți din gând agățatul. Eu nu l-am scos pentru că era dincolo de puterile mele de adolescent răvășit hormonal.Continue Reading
Fie că am aflat și îl știm sau nu, toți avem un asemenea loc. Un loc în care dacă ajungem, totul va fi bine. Psihologii îl folosesc și te sfătuie să te duci în acel loc dar numai cu mintea. Poate fi o insulă tropicală, niște codri adânci, o cabană sau casa de la țară a bunicilor. Ce se întâmplă însă dacă faci prostia și călătorești cu trupul în acel loc sacru și sigur?! Continue Reading
Era vara. Dana ne invitase la o petrecere pe cei din gașcă. Părinții ei erau plecați, parcă la țară și era o datorie de onoare să răvășești casa cuiva ai cărui părinți nu erau prezenți. Practic o căutau cu lumânarea lăsând niște tineri nesupravegheați, nu?! La Dana nu ne-am putut împlini datoria pentru că era cu gura pe noi: „ai grijă unde scrumezi”, „fă așa”, „nu acolo” etc. După atâtea imbolduri de echilibru și abținere, lumea s-a cam săturat de petrecut și pe la 11 „șezătoarea” s-a spart. Eu si GH am plecat împreună – el avea mașina lui taica-su, cu un număr mic, potrivit pentru a nu oprit de poliție 1-IS-141. Eu locuiam aproape de el și beneficiam de transport gratuit.
Totul a început cu o amenințare. Pierdeam cheia de la casă. După ce ai mei au schimbat yala de 2 ori, mi s-a pus în vedere că dacă o mai pierd o dată voi primi o bătaie „soră cu Moartea”. Deși m-am temut întotdeauna să cunosc rubedeniile Morții, ziua de vară și absența părinților mei de acasă s-a dovedit mai puternică decât înțelepciunea celor 12 ani ai mei. Asta nu spune mare lucru – cam orice tentație, oricât de mică, este mai puternică decât vlăstarul de înțelepciune a unui băiat de 12 ani.
În bunul obicei ale poveștilor autohtone, totul nu fusese decât o confuzie și o neînțelegere. Fără izbituri și amenințări cu moartea, am fi râs toți. Aparent, prietenii mei făcuseră un bairam monstru în prima seară de vacanță. Domnul profesor universitar îi admonestase și îi pusese sub cauțiune, pentru că el era venit la odihnă în timp ce pentru colegii mei odihna era sacrilegiu. Pentru desfășurarea în condiții optime a activităților sportive îi erau necesare opt ore de somn odihnitor (acum, la 50, subscriu la punctul lui de vedere). Cauțiunea a funcționat, pentru că prietenii mei mă scărpinau mereu la ceafă (metaforic vorbind) când încercam să dau muzica mai tare. Problema fusese că această admonestare nu fusese trimisă și unui alt grup de tineri dezlănțuiți care celebrau și ei prima seară de libertate. Cum se spune acum “They did not get the memo“. Domnul profesor universitar, fără să mai facă investigații, a vrut să stârpească muzica și distracția de la rădăcina beregăților noastre. Alcoolul pe care îl consumase îi fusese sfetnic de nădejde. De-ar fi reușit să treacă dincolo de ușă, ar fi avut liniște cu certitudine pentru că pușcăriile observă o oră strictă de „stingere”.Continue Reading
Șchiopătând, înjurând la fiecare pas, m-am îndreptat spre sediul Miliției. Nu era departe, dar între mine și Organ curgea o apă. Și un pod… dar cam departe pentru șchiopătatul meu. Era 30 decembrie, fără taxiuri, așa c-am șchiopătat bine-mersi prin zăpada apoasă. Ora, de acum, se apropia, probabil de miezul nopții: pokerul, atacul, panica, ședințele de partid cu tot felul de gânduri, căderea luaseră timp iar dispozitivele cu ceas nu erau omniprezente ca acum.
La sediul prietenoasei Miliții, sub o ghirlandă de plastic își petrecea tura un individ gras și plictisit, probabil pe jumătate beat (nu pot jura pentru că beți sau trezi, pentru mine arătau cam la fel). I-am povestit, sacadat, panicat, găfăind că avem nevoie de ajutor.Continue Reading
Evenimentul principal, cel care m-a apropiat extrem de mult de moarte, deși la vremea respectivă nu realizasem aceasta, s-a petrecut câteva zile mai târziu… sau poate noaptea următoare sosirii. În acele condiții, timpul își pierdea semnificația: la 17 ani zilele, lunile sau chiar anii nu au multă semnificație. La fel e și la 70-80 (mi s-a spus)
Într-una din camere se încinsese o partidă de poker. Cum jocurile de noroc, cele pe bani (și nu se juca pe chibrite), erau interzise, ușa la cameră fusese închisă, cei care doreau să intre fiind siliți să se identifice și să se jure pe roșu că nu-s securiști.Continue Reading
De la Bacău, dacă-mi amintesc bine, am plecat direct spre Vatra Dornei. Oftând, cu sufletul ars, eram foarte pregătit pentru o petrecere cu băutură la discreție. La Vatra, foștii mei colegi erau găzduiți la o vilă-pensiune, unde se amestecau (nenatural) tineri scăpați la băutură cu familii sosite la ski. Petrecerile s-au succedat una după alta dar fără nimic excepțional. Pe la mătușa mea treceam pentru un duș, poate o farfurie de mâncare, apoi înnoptam pe un pat dintr-una din cele 3-4 camere ale foștilor mei colegi. Am sesizat o oarecare stângăcie în comportamentul acestora dar îmi spuneam că de multe ori citesc prea mult în atitudinile celor din jur, că sunt prea suspicios. Continue Reading
Ca un om bătrân ce sunt mă încălzesc adesea cu povești din trecut. Pe de altă parte, ca un om tânăr ce sunt, mă laud cu nebuniile tinereții și sper să le repet într-o altă formă. Am adunat un set de tâmpenii amuzante – cel puțin așa mă asigură reacția prietenilor, deși e posibil ca ei să se hlizească numai la excitarea cu care povestesc aceste istorioare.
În ciuda riscului de deces intrinsec unor pățanii, nu cred că sunt povești despre moarte, ci despre viață, despre prea multă viață. “Viața trăită din plin implică riscul unui deces timpuriu“.Continue Reading