Puțină înțepeneală, puțină oboseală dar nimic care să mă poată opri din drum, doar cât să-mi aducă aminte că nu-s găină de primăvară. Cu un red-bull în mână (n-am găsit cafea în zonă și mai aveam o cutie în rucsac de cu o zi înainte), am încercat Skype-ul prin wifi-ul de la motel.
Notă: Dacă doriți să vedeți poza la rezoluție maximă, clickuiți pe ea. Va deschide în alt tab a browserului.
Introducere
Prima zi, evident, a început cu o zi înainte. La 11 noaptea am făcut plinul, am pus motocicleta în spatele mașinii (ca să nu trebuiască să fac rocada dimineața), i-am adăugat nițel lichid de răcire și, desigur, mi-am făcut bagajul sub notele pline de îngrijorare ale Celiei, soția mea: „Să nu uiți pastilele de durere de spate, dragule”. Nu, nu le-am uitat. Mi-am vârât în rucsac și o a doua pereche de blugi – dacă bate vântul și mă ușurez pe pantaloni?! – și un pulover, pentru orice eventualitate, 6 zile de tricouri, chiloți și șosete (cu una în plus deși… tot ce ai nevoie este o VISA/all you need is a VISA card). Continue Reading
Aș putea să vă fac capul calendar despre diferența dintre un drum cu motocicleta față de unul cu mașina. Aș putea să vă vorbesc de cât de conectat ești cu drumul pe care-l străbați: cum simți pe propria piele zonele de aer cald urmate de unul rece, care-ți înfiorează pielea, de mirosurile plantelor, al ierbii proaspăt tăiate sau al focului de lemn. Mi-ar fi imposibil însă să vă descriu cu toată culoarea pe care o merită poezia autostrăzilor care se deschid în fața ta sau, din contra, a curbelor strânse închise între copaci. N-am capacitatea de a vă recita versurile emoțiilor care te cuprind când aluneci cu 120 kmph sub lumina strălucitoare a unei zile pașnice Continue Reading
Singura metodă de a rezista timpului este să nu te lupți cu timpul. E o luptă pe care n-o poți câștiga. Asemeni unui câine pe care, dacă-l ignori atunci când te amușinează, te lasă-n pace, timpul n-are putere asupra ta atât timp cât tu însuți/însăți nu-i dai putere.Continue Reading
Am avut dintotdeauna o relație ciudată cu timpul, perfect duală și, doar pentru mine probabil, încă inteligibilă. Mi-a fost o teamă paralizantă de trecerea lui. Îmi amintesc încă de criza de nervi pe care am făcut-o pe la 4-5 ani când bunica mea dinspre tată mi-a urat să trăiesc 100 de ani. Am plâns și am plâns. “Da’ tu câți ani vrei să trăiești?” “Nu știu, dar muuuult. 200 de ani!” “Ei, atunci 200 să fie.” Continue Reading
Îl cunoașteți. Îl întâlniți în fiecare zi, ascuns după un chip sau altul. După câteva minute de conversație, nu știți de ce vă simțiți cald pe dinăuntru. Nu, nu genul acela plăcut de căldură care îți încălzește sufletul ci genul de căldură de furnal, care te mistuie pe dinăuntru. Fiecare vorbă pe care Polemizatorul o rostește, aduce cazanul mai aproape de temperatura de explozie. N-ai cum câștiga, n-ai cum să-l oprești. Dacă e seara și spui că e aproape noapte, se îndârjește să-ți arate soarele în dunga, să aducă trei prieteni care să confirme că e încă zi. Dacă admiți că este încă zi, îți spune că ești lovit la cap și vezi prea luminos.Continue Reading
Eu gândesc în tipare. Mintea mea încearcă să cunoască lumea folosind statistici, probabilități, șabloane. Este la modă să gândești original, “în afara cutiei”, așa că mai nimeni nu vreau să admită că acest mod de funcționare a minții e un lucru comun. Nu o spun eu ci oamenii de știință. Recunoașterea unor tipare ne-a ajutat și încă ne mai ajută în supraviețuire. Acest fel de a gândi tinde să observe șabloanele care ne definesc, stereotipurile.Continue Reading
Ca adolescenți totul este posibil. Când avem timp liber – și mulți dintre părinții noștri nu ne maltratau cu un milion de activități extra-școlare – visam la ceea ce va fi viața noastră la maturitate și imaginația noastră contopea 100 de filme de acțiune, de iubire, de dramă și de comedie pentru a zămisli un destin special, de nemaiauzit. Aventuri exotice, iubiri copleșitoare, tragice, dar nu chiar atât de tragice, bogății de nemaiauzit și chipul nostru împroșcat pe coperțile revistelor de vedete. Bineînțeles, este imposibil ca viața să se ridice la standardul absurd al imaginației noastre de atunci. Ne înglodăm în lucruri mici: studii, o slujbă care ne răpește măcar un sfert din timpul liber, plată pentru locuință, modernizări, copii și toate cele ce decurg, probleme cu mașina, probleme cu impozitele, alergătură, crize de viață – o problemă de sănătate, un divorț, un deces. Uneori acceptăm acest destin și ne găsim alinare în micile bucurii el. Aceasta este maturitatea. Alteori, sub presiunea mediului sau pur și simplu pentru că nu știm să ne maturizăm, îl rejectăm și devenim amari că viața noastră nu este așa cum am imaginat-o.Continue Reading
Arunachalam Muruganantham. Nu este un bărbat foarte frumos și, dacă e să ne luăm după faptul că n-a terminat liceul, nici foarte deștept. Chiar și așa, s-a căsătorit și, curând a aflat secretul femeilor sărace din India. Și-a văzut soția ascunzând ceva – era cârpa pe care o folosise pentru ciclul menstrual. Indignat, a întrebat-o de ce nu folosește tampoane sanitare. Continue Reading
Îmi place să judec. Aici sunt, mi se pare mie, într-o opoziție cu moda zilei unde „nu judeca” pare a fi un credo de viață. A judeca este, pentru mine, la fel de important ca și a respira, este o definiție a existenței mele. Judecata este măsura binelui și răului (fără majusculă), este echivalentul moral al acelui „gândesc, deci exist” a lui Descartes. Puterea de a judeca e minunată dar trage după sine și o enormă responsabilitate pe care am ales s-o port conștiincios.Continue Reading