Totul a început cu o amenințare. Pierdeam cheia de la casă. După ce ai mei au schimbat yala de 2 ori, mi s-a pus în vedere că dacă o mai pierd o dată voi primi o bătaie „soră cu Moartea”. Deși m-am temut întotdeauna să cunosc rubedeniile Morții, ziua de vară și absența părinților mei de acasă s-a dovedit mai puternică decât înțelepciunea celor 12 ani ai mei. Asta nu spune mare lucru – cam orice tentație, oricât de mică, este mai puternică decât vlăstarul de înțelepciune a unui băiat de 12 ani.
În bunul obicei ale poveștilor autohtone, totul nu fusese decât o confuzie și o neînțelegere. Fără izbituri și amenințări cu moartea, am fi râs toți. Aparent, prietenii mei făcuseră un bairam monstru în prima seară de vacanță. Domnul profesor universitar îi admonestase și îi pusese sub cauțiune, pentru că el era venit la odihnă în timp ce pentru colegii mei odihna era sacrilegiu. Pentru desfășurarea în condiții optime a activităților sportive îi erau necesare opt ore de somn odihnitor (acum, la 50, subscriu la punctul lui de vedere). Cauțiunea a funcționat, pentru că prietenii mei mă scărpinau mereu la ceafă (metaforic vorbind) când încercam să dau muzica mai tare. Problema fusese că această admonestare nu fusese trimisă și unui alt grup de tineri dezlănțuiți care celebrau și ei prima seară de libertate. Cum se spune acum “They did not get the memo“. Domnul profesor universitar, fără să mai facă investigații, a vrut să stârpească muzica și distracția de la rădăcina beregăților noastre. Alcoolul pe care îl consumase îi fusese sfetnic de nădejde. De-ar fi reușit să treacă dincolo de ușă, ar fi avut liniște cu certitudine pentru că pușcăriile observă o oră strictă de „stingere”.Continue Reading
Șchiopătând, înjurând la fiecare pas, m-am îndreptat spre sediul Miliției. Nu era departe, dar între mine și Organ curgea o apă. Și un pod… dar cam departe pentru șchiopătatul meu. Era 30 decembrie, fără taxiuri, așa c-am șchiopătat bine-mersi prin zăpada apoasă. Ora, de acum, se apropia, probabil de miezul nopții: pokerul, atacul, panica, ședințele de partid cu tot felul de gânduri, căderea luaseră timp iar dispozitivele cu ceas nu erau omniprezente ca acum.
La sediul prietenoasei Miliții, sub o ghirlandă de plastic își petrecea tura un individ gras și plictisit, probabil pe jumătate beat (nu pot jura pentru că beți sau trezi, pentru mine arătau cam la fel). I-am povestit, sacadat, panicat, găfăind că avem nevoie de ajutor.Continue Reading
Evenimentul principal, cel care m-a apropiat extrem de mult de moarte, deși la vremea respectivă nu realizasem aceasta, s-a petrecut câteva zile mai târziu… sau poate noaptea următoare sosirii. În acele condiții, timpul își pierdea semnificația: la 17 ani zilele, lunile sau chiar anii nu au multă semnificație. La fel e și la 70-80 (mi s-a spus)
Într-una din camere se încinsese o partidă de poker. Cum jocurile de noroc, cele pe bani (și nu se juca pe chibrite), erau interzise, ușa la cameră fusese închisă, cei care doreau să intre fiind siliți să se identifice și să se jure pe roșu că nu-s securiști.Continue Reading
De la Bacău, dacă-mi amintesc bine, am plecat direct spre Vatra Dornei. Oftând, cu sufletul ars, eram foarte pregătit pentru o petrecere cu băutură la discreție. La Vatra, foștii mei colegi erau găzduiți la o vilă-pensiune, unde se amestecau (nenatural) tineri scăpați la băutură cu familii sosite la ski. Petrecerile s-au succedat una după alta dar fără nimic excepțional. Pe la mătușa mea treceam pentru un duș, poate o farfurie de mâncare, apoi înnoptam pe un pat dintr-una din cele 3-4 camere ale foștilor mei colegi. Am sesizat o oarecare stângăcie în comportamentul acestora dar îmi spuneam că de multe ori citesc prea mult în atitudinile celor din jur, că sunt prea suspicios. Continue Reading
Ca un om bătrân ce sunt mă încălzesc adesea cu povești din trecut. Pe de altă parte, ca un om tânăr ce sunt, mă laud cu nebuniile tinereții și sper să le repet într-o altă formă. Am adunat un set de tâmpenii amuzante – cel puțin așa mă asigură reacția prietenilor, deși e posibil ca ei să se hlizească numai la excitarea cu care povestesc aceste istorioare.
În ciuda riscului de deces intrinsec unor pățanii, nu cred că sunt povești despre moarte, ci despre viață, despre prea multă viață. “Viața trăită din plin implică riscul unui deces timpuriu“.Continue Reading
Deseori simțurile funcționează în gol. Vedem, auzim, gustăm, atingem – absolut în gol, pentru că mintea nu prelucrează nimic din ce cunoaștem. Vorbim unii cu alții și totuși comunicăm atât de rar, nu ne transmitem informațiile importante. Clefăim la o mâncare și gustul ei se pierde în neant – poate pentru că mâncăm fără să ne fie foame, poate pentru că ne este prea foame dar cel mai adesea pentru că suntem grăbiți. Privim prin lucruri și oameni ca printr-o pânză străvezie.
Priveam ieri statuia din fața corpului B al Universității. O știu pentru că acea zonă îmi este cunoscută din copilărie. Continue Reading
Toamna si-a așternut pătura de frunze moarte, fructe putrezite, castane căzute, peste natură. Marea Amorțeală se așterne peste pământ pas cu pas. E frumoasă toamna, frumoasă și tristă. Este, dacă doriți, imaginea unui „ce-ar fi putut fi”. Plină de nostalgii, de regrete pentru acele zile de primăvară sau vară pe care le-am irosit privind un film idiotic sau tocând ore întregi prostii despre politică și lucruri mici. Ne-am dori să întoarcem timpul înapoi, s-o luăm de la început, în același timp îndoindu-ne de capacitatea noastră de a face ceva diferit. Ne convingem că n-am fi putut face nimic diferit, pentru că asta a fost voia Domnului, la fel cum frunzele moarte sunt.Continue Reading
Nu este o postare despre iubire, nu este despre melodia lui Tina Turner, este pur și simplu un avertisment că unele decizii ar trebui luate la rece, fără emoții pentru că mintea știe mai bine decât inima ce ne trebuie.
Am istovit parcurgând postările/articolele/emisiunile despre Roșia Montana sau despre cățeii ce vor fi schingiuiți. Am întâlnit ici și colo o umbră de rațiune, în rest o avalanșă de bune intenții adunate în discursuri patetice, în puncte de vedere extremiste, definitive, care înăbușă în scutece dialogul. Rațiunea nu pare să aibă nici o putere în fața argumentelor viscerale, poeziilor înălțătoare și apelurilor sfâșietoare.Continue Reading
Ascultam cântece pe Youtube. Mă puneam “la punct” cu muzica românească pentru că în ultimii 13 ani am urmărit prea puțin ce se petrece în acest sector. Din una în alta, clickuind aproape aleator pe cântece, am dat peste “Mi-e dor te tine” cu Mălina Olinescu. “Nice” mi-am spus eu și mi-am spus să văd ce mai face. Am googlat și… da, nu vă mai făliți, voi știați și eu nu știam (și eram mai bine prin asta).
Priveam pozele ei, cele unde era frumoasă și tânără, cele în care nu mai era atât de tânără, ascultam melodia… Ca un tâmpit ce sunt, am început să citesc detalii. Diavolul este în amănunte și chiar așa și este. Citindu-le, scobind informația de sub muntele de titluri senzaționaliste, de scandal, m-am întristat tot mai mult.Continue Reading