Multiplele fațete ale FEMINISMULUI

O bună parte din polemicile (certuri!) românilor pleacă de la ne-armonizarea definițiilor. Practic oamenii vorbesc de lucruri diferite crezând că vorbesc de același lucru. Recent mi s-a întâmplat să greșesc și să supăr pe cineva cu comentarii despre “feminism“. Am spus clar că susțin feminismul celui de-al 2-lea val dar că valul 3 și 4 au dus lucrurile pe arătură, rău de tot. România – persoana locuiește în România – are nevoie de mai mult feminism din valul 2 dar ar face bine să se oprească înainte ca mișcarea să devină un soi de “feminazi” – cum sunt poreclite adeptele valurilor ulterioare. Din nefericire la capătul celălalt mesajul a sunat “Andi are ceva cu feminismul“. Nu fac o blamare – probabil restul detaliilor, în care se spune că rezidă diavolul, s-au pierdut pentru simplul fapt că o femeie româncă aude extrem de des disprețul și blestemele aruncate de sexul masculin feminismului în general, fără nuanță, și a crezut că fac la fel. În viață lucrurile nu-s binare și detaliile sunt foarte importante.

Ce sunt aceste valuri?

  • Primul val – a fost valul sufragetelor, lupta pentru vot și reprezentare a femeilor în viața politică, dreptul la proprietate, educație și egalitatea în angajare. În lumea vestică a durat de la jumătatea secolului XIX, până la începutul secolului XX (în unele locuri – i.e. Orientul Mijlociu – încă n-a ajuns). În SUA începutul mișcării a fost Conferința de la Cascada Seneca, 1848, când Elizabeth Cady Stanton a conceput Declarația Sentimentelor .
  • Al Doilea val – a fost valul care s-a concentrat pe rezolvarea inegalităților în casă, slujbă și societate, în general. Temporal acest val a fost localizat (din nou, vorbim de lumea civilizată) de la începutul anilor 60 până pe la jumătatea anilor 80. Cele mai proeminente reprezentante: Betty Friedan, Simone de Beauvoir, Gloria Steinem (recent decedată). Principalele țeluri ale mișcării erau:
    • slujba și salariile – a luptat împotriva diferenței de plată la slujbă și oprirea discriminării în slujbe;
    • drepturi reproductive – campanie pentru planificare familială, avort și contraceptive;
    • sexualitate și familie – au luptat să spargă rolul domestic tradițional, cutumele mariajului (i.e. că femeia trebuie să ia numele bărbatului la căsătorie) și împotriva dublelor standarde aplicate femeilor și bărbaților;
    • violența împotriva femeilor – au luptat ca să conștientizeze publicul împotriva abuzului domestic, violului și pentru necesitatea adăposturilor pentru femei.
  • Al Treilea val – a pornit la începutul anilor 90, condus preponderent de femeile generației X care au crescut într-un mediu saturat de mass-media. Conceptele și teoriile lor de bază:
    • intersecționalitate: este ceea ce unii numesc “neomarxism“, teoria care împarte lumea între opresori și oprimați dar, spre deosebire de Karl Marx, aplică acest concept nu doar la nivelul financiar, ci îl extind la nivel rasial, de clasă, sexualitate, identitate de gen;
    • teoria postmodernă și queer: mișcarea rejectează binarul genurilor și văd genul ca o chestie socială;
    • pozitivitate față de sex și trup – îmbrățișează preferințele personale în privința sexualității, eliberare completă sexuală
    • individualism și multivocalitate: prioretizează identitatea personală și definiții variate a ce înseamnă să fii feministă, depărtându-se de o agendă politică unificată
      Au expandat scopul studiilor de gen, au adoptat drepturile celor “queer” și transgenderi
  • Al Patrulea val – este exact ca și valul 3 dar în epoca digitală – activism digital (de fotoliu?), medie socială și intersecționalitate. Aspecte:
    • activism pe platforme sociale și digitale – lansează hashtag-uri virale (ca acel #believeher – care cere ca orice femeie să fie crezută în acuzațiile ei pe simpla bază a faptului că e femeie)
    • intersecționalitate – adoptând “femeile” transgender, lucru care le pune – ironic – în conflict direct cu feministele valului 2 (i.e. celebra autoare Camille Paglia) care au militat mult pentru a crea spații separate, sigure, pentru femei doar pentru a le vedea acum invadate de “femei cu penis” (și pot susține cu MULTE exemple că femei au fost violate la adăposturi pentru victimele abuzului domestic, în pușcărie etc. de acești indivizi)

  • valul 1 = drepturi politice, de reprezentare
  • valul 2 = egalitate la slujbă, acasă, în societate
  • valul 3 = intersecționalitate, femeie e cine se simte femeie
  • valul 4 = activism online, petiții, identificarea și rușinarea celor care spun ceva rănitor pentru femei + intersecționalitate

Datorită momentului când valul 3 a plecat, eu îl numesc valul “Lorena Bobbitt” – făcând referire la acea individă care i-a tăiat soțului “mădularul”. Există rapoarte că în 1993, când s-a întâmplat incidentul, unele femei se salutau cu semnul foarfecelui pe stradă sau la slujbă. Ca orice altă revoluție și cea feministă a degenerat și continuă să degenereze – cu rezultate nocive pentru toți, inclusiv pentru femei:

  • există clipuri pe media socială (nu puține) de femei care declară cu mândrie fie că vor avorta fetușii de sex masculin sau de mame care se laudă că-și prigonesc copiii de sex masculin și-i pun să servească surorile, ca să se obișnuiască “bine“;
  • în sute (nu glumesc) de clipuri femeile declară că n-au nevoie de bărbați, ignorând faptul, ca minim, în vasta majoritate bărbații sunt cei susțin infrastructura civilizației noastre: 98% din electricieni, 90% din slujbele din construcție, 95% din armată, doar o minoritate absolută din mecanici sunt femei etc. În fapt, într-un interviu stradal, multe grupuri de tineri bărbați declarau că “Absolut avem nevoie de femei” în timp ce toate grupurile de fete întrebate au declarat că nu au nevoie de bărbați.
  • eliberarea sexuală a devenit promiscuitate (după orice definiție). O individă care-și spune Bonnie Blue a filmat o poștă cu 1057 de bărbați în 12 ore. Un sondaj a arătat că 11% din americancele 18-24 de ani au cont OnlyFans și încă 20% declară că se gândesc să-și deschidă unul; bolile venerice au explodat.
  • standardele cerute de femei au intrat și ele în zona aberantului: e foarte comun ca puștoaice să declare că vor bărbați tineri, din aceeași grupă de vârstă care fac “măcar 150,000$/an” sau “măcar 250,000“, să fie peste 1.8m și extrem de bine făcuți (regula celor trei de 6 – 6 cifre în salar, 6 picioare înălțime și 6 segmente vizibile la stomac). Degeaba li se arată – există calculatoare online – că țintesc la 0.1% din bărbați sau chiar mai puțin. Ele râd și susțin aceste standarde desprinse de realitate (recent am văzut clipul unei femei care are o agenție matrimonială înfuriată de aceste condiții aberante pe care clientele i le impun – și care nici măcar nu-s importante în evaluarea rezistenței cuplului). Aceste standarde aberante, combinate cu o încredere în sine plecată din zona realului, le împinge pe femei care, pe o scară de la 1 la 10, ar fi un 2 sau un 3 să țintească la bărbați de 9 și 10. Aceștia se prind repede câtă căutare au și, evident, vor toate beneficiile fără nici unul din dezavantaje… iar restul, ei restul au început să-și scoată pașapoarte (“passport bros”) și să caute soții în țări unde aceste valuri de feminism n-au ajuns
  • am spus deja ce deservicii a adus intersecționalitatea femeilor: pe lângă femei abuzate de bărbați primiți în spațiile lor, inclusiv dușuri la sălile de sport (da, femeile în A de Nord pot alege să frecventeze săli “doar pentru femei“… dar în ultima vreme și pseudo-femeile au voie acolo), vorbim de femei care competitează cu bărbați în sport – ca să vă faceți o idee ce destructiv e acest lucru, cea mai bună alergătoare a Americii, multiplă campioană, poate fi bătută de +100 de băieți – liceeni care participă ca amatori.
  • aceeași intersecționalitate le împinge – aberant – să solidarizeze cu musulmanii (văzuți și ei ca victime ale “islamofobiei”) care, așa cum știe orice om cu cap pe umeri sunt în tabăra opusă eliberării femeii (exemplul Iranului este elocvent pentru ce se va întâmpla: acolo progresiștii, inclusiv feministele, stângiștii au solidarizat cu cei mai radicali musulmani ca să scape de Șah și imediat ce au scăpat au început să fie persecutați de acei fundamentaliști cu care au făcut parteneriat).
  • Mesajul de pozitivitate a greutății a ridicat media de greutate de la 63kg (1990) la 74 kg (2026) – în SUA, și nu e nimic neobișnuit ca reviste de sport să publice femei obeze (nu grase). Știm ce nemiloase sunt criticile în România – și câteva kg în plus sunt înfierate, preponderent la femei, chiar și când persoana se străduie (și critica vine deseori de la femei care nu fac mai nimic special ca să fie slabe) – dar a spune că obezitatea morbidă e frumusețe este un mare salt, o mare denaturare.
  • imaginea obsesivă a femeii văzute ca victimă au condus la concluzii incredibil de aberante. În recentul caz al lui Lindsay Clancy, care și-a sugrumat toți cei 3 copii, ea a devenit un soi de eroină a multor femei: sute dintre ele o așteptau la proces și o aplaudau și în ciuda faptului că apărarea a acceptat că ea a făcut-o (dar într-un soi de psihoză post-partum), multe făceau demonstrații halucinante în care soțul (care nu avea cum, mișcările lui fiind înregistrate pe cameră) este adevăratul vinovat.
  • divorțurile sunt generate – în contrast cu România – de femei. Și nu pentru acele motive puternice care le animă pe românce sau est-europence – ci, dimpotrivă, dintr-un soi de criză de maturitate, aceeași care afecta bărbații în decade trecute (și poate-i mai afectează în Europa de Est, Africa, Asia). Nu vorbesc din zeci de clipuri pe tiktok sau youtube în care femeile însele declară că au părăsit soți buni, care le intrau în voie și făceau totul pentru ele, ci din cazuri concrete pe care le cunosc. Unul din ei, un român, a fost părăsit de soție după 7 ani pentru că aceasta a realizat că nu e făcută să fie mamă și soție – declarația ei, care a acceptat să țină copilul doar 15% din timp dacă el îi plătește cât a dorit. Un altul, un canadian – un individ extrem de jovial, inteligent, sportiv, fără nici un viciu – a fost părăsit de soție, oficial pentru că nu e destul de ambițios (făcea 129,000$/an în slujbă stabilă, de peste 12 ani, dar ea insista c-ar putea face mai mult), neoficial – părerea mea- pentru c-a găsit o dietă minune și, după 16 ani de mariaj, a reușit să slăbească.

Dar nu vreau să credeți că sunt concluziile mele, părerea unui singur om. Femeile însăși – cele adulte – acceptă tot mai puțin eticheta de “feministă” – articol AICI. Nu uitați – din nou, ne referim la America de Nord, nu la România unde feminismul de valul 2 încă nu s-a copt, unde încă e nevoie de presiuni ca femeile să primească un tratament egal cu bărbații. Există multe canale YT unde creatoarele expun curentele aberante ale feminismului modern, iar feministe ca acea Camile Paglia, deja menționată, sau J.K Rowling ajung la cuțite cu noile valuri. (E un lucru care-mi dă speranță – unele femei crează aceste probleme dar altele vor readuce curentul pe fundații mai sănătoase, mai constructive).

Frumusețea penuriei

Deși deloc atașat filosofiei asiatice (“ce filosofie, dom’le, de la oameni care încă mănâncă cu bețe?”), îmi place conceptul Yin și Yang. În orice Rău există și o picătură de Bine. Sărăcia, lipsurile, penuria sunt lucruri rele, pe care nu le dorești decât dușmanilor sau poate nici acelora. Dar toate aceste particularități rele ale existenței dau valoare specială celor ce-s date omului.

Când le povestesc colegilor canadieni câte ceva din comunism, mulți se simt obligați să mimeze empatia. Acel “Awwww” care însoțește “active listening-ul”. O fac chiar și când povestesc ceva nostim. Mă irită pentru nu caut victimizare ci doar să-i amuz. Așa că, de câteva ori, le-am explicat partea pozitivă a comunismului, a penuriei cronice de orice bun de consum.

“Ce era pentru tine o lamă de gumă Wrigley? Nimic. O mestecai și o scuipai, băgai alta în gură. Pentru mine era un deliciu, o ocazie specială: o împărțeam în 2 sau în 3, câte o bucățică pe zi, o mestecam încet ca să nu extrag tot gustul prea repede, deși sunt un căpcăun grăbit în alte aspecte. Ce era pentru tine o pereche de blugi Levi’s sau Wrangler? Doar niște pantaloni. Pentru noi, în România comunistă, erau un ritual de trecere la maturitate. Costau cât un salar de muncitor și deseori, erau premiul pentru intrarea la facultate, când deveneai adult. Era mare lucru, mare de tot să te fălești cu niște blugi cu manșeta suflecată.”

Încerc să le explic ce le-a răpit abundența în care au trăit. Nu știu dacă înțeleg dar eu simt că trebuie să încerc. O carte bună trecea din mână-n mână până-și pierdea coperțile. Un walkman îți schimba statutul social. Un film bun, care nu trata construcția socialistă din perspectiva unui inginer agronomon, era o binecuvântare (la fel cum este acum, pentru mine, filme fără mesaje sociale, fără oameni curcubeu și înfierarea capitalismului).

Și aceste emoții – dând valoare superlativă unor lucruri – poate fi extinsă și în alte zone. Mulți dintre noi, cei ce-am crescut privați de libertate de cuvânt suntem îndrăgostiți de ea și suspicioși că ne va fi luată în timp ce acei care au putut să spună vrute și nevrute susțin cenzura (numai cea a părții opuse, bineînțeles, că nici un ascultător n-a cerut să fie cenzurat cineva care spune la fel ca și el). Cei care au avut resurse de educație și cultură, probabil au depus mai puțin efort în școală. Mea culpa: și eu, crescut într-o familie de intelectuali, cu 2-3 biblioteci pline de cărți, deși mi-a plăcut să citesc și să aflu, nu m-am dat de ceasul morții în școală.

Aceste gânduri mi-au venit în minte ieri ascultând la BBC World Service povestea lui A Prasanna de Silva, un cercetător sri-lankez, autorul unui proceduri care permite testarea sângelui în minute și nu în 24h sau mai mult, cum era acum 3-4 decade. Această invenție/inovație a salvat un număr enorm de vieți – pentru că doctorii au avut acces la teste imediat în situații de criză. AP de Silva, născut într-o familie săracă, a avut norocul unei mame care s-a luptat să-l bage într-o școală bună și a muncit istovitor ca să plătească taxa școlară. Povestea – și vocea îi era absolut sinceră – de pasiunea lui pentru studiu și cum se holba la o Enciclopedie (volum pentru inginerie) în vitrina unui magazin de cărți. Nu și-ar fi putut-o permite dar soarta l-a ajutat și magazinul a fost inundat așa că a vândut cărțile la o reducere f. mare – și mama lui i-a cumpărat volumul. Trebuie să fii făcut din beton armat ca să nu te înmoi când auzi povestea unor asemenea oameni, dragostea și pasiunea lor pentru cunoaștere care, cred eu, e direct proporțională cu penuria și limitările copilăriei sale.

Din poveștile lui prindeai faptul că a trecut prin greutăți – i.e. a ales universitatea Queen’s din Belfast ca să-și continue studiile pentru că erau anii 80, terorismul era în floare în Irlanda de Nord, și nu le mai venea nici un student străin, deci i-a fost mai ușor să intre; după ce-și lansase cariera în Irlanda de Nord a trebuit să revină în Sri Lanka pentru că fiind băiatul cel mai mare al familiei, trebui să aibă grijă de bunica sa bolnavă etc. Dar în nici un moment nu adopta tonul de victimă – dimpotrivă, menționa mereu cuvântul englez cu rădăcini în Sri Lanka: “serendipity” = întâmplare norocoasă.

Alternativ, privesc la alintații nord-americani care, trănd în cea mai bună dintre lumi care a existat vreodată, cu totul la degetul mic, aleg să se victimizeze. Participă într-o Olimpiadă a Durerii – care suferă mai mult, cel cu stră-stră-bunicul care a fost sclav sau cel pe care hazardul l-a desemnat să fie atras de același sex.

“Timpurile grele zămislesc oameni puternici. Oamenii puternici construiesc timpuri ușoare. Timpurile ușoare nasc oameni slabi. Oamenii slabi aduc timpuri grele“

TOȚI SUNTEM MANIPULAȚI

Declarație ȘOC: “Cei mai ușor de manipulat sunt cei care se cred nemanipulabili“. Luați-o ca un postulat. Am argumente – studii psihologice, articole scrise de somități etc. – dar nu am să petrec timpul să le caut și nici nu ăsta e sensul postării. TOȚI suntem manipulabili și TOȚI suntem manipulați (da, și subsemnatul). Ca-n orice altceva, primul pas în îndreptarea greșelii este admiterea acesteia. Ca să reducem nivelul manipulării, condiționării trebuie să începem prin a admite că putem fi și suntem manipulați. Solitudinea și multul timp liber la dispoziție m-au transformat într-un analist atent al știrilor și totuși m-am surprins crezând și propagând minciuni. Nu-mi fac proces de conștiință pentru că, așa cum veți vedea, manipulatorii sunt f. buni în metodele folosite și apoi nimeni nu-i perfect și va fi, din când în când, surprins cu pantalonii pe vine.

Continue Reading

Despre politică, fără nume, doar gânduri


În 2007, la divorțul meu, mi-am spus că dacă înțeleg ce se întâmplă, pot preveni o repetare. Așa că m-am întrebat de ce relațiile canadienilor sunt neconfruntaționale în timp ce noi, românii, facem din orice o salată sau un scandal. Nu spun că lipsa confruntației, împinsă la extrem, e mai bună dar a-ți alege bătăliile/certurile este, în viziunea mea, o mare putere. Concluzia mea a fost banală: totul este în cuvinte, în modul în care ei le atenuează, îmblânzesc mesajul în timp ce noi îl îngroșăm, îl apăsăm, îl împingem deseori în absurd doar ca să câștigăm un argument.

Continue Reading

De ce marxismul inevitabil eșuează

Dacă oamenii ar consuma doar cât trebuie, ar fi mâncare pentru toți oamenii de pe planetă. În țările dezvoltate +60% din mâncare se aruncă la domiciliu.Dacă oamenii n-ar cumpăra atât de mult, n-am mai strica planeta. Adevărat – chiar e musai să ne schimbăm celularul anual și laptopul la 3 ani, mașina la 6-8 ani? Dacă am merge pe bicicletă, am reduce atât de mult consumul de petrol, am fi mai sănătoși și mai bogați. Dacă firmele n-ar mai urmări profitul, prețurile ar fi mai mici, toți și-ar permite produsele firmelor, n-ar mai fi sărăcie și disparitate economică. Nu-i deloc așa dar sună a naibii de bine.

Continue Reading

IMPORTANȚA IDEALURILOR

Una din aspectele definitorii ale perioadei post-moderne este distrugerea miturilor sociale. Țară, Dumnezeu, familie, națiune, eroi, onoare, bărbăție, feminitate – toate aceste noțiuni au fost împinse în relativism. Mai mult, au ajuns să fie negate și călcate-n picioare sau, pur și simplu, subiect de bășcălie. Mărturisesc că în tinerețe am fost un post-modern. Sufocat de cuvinte goale, bombastice, spuse de activiști, mă temeam de mituri. Erau prea des folosite ca stindard pentru vărsări de sânge sau abuzuri. Acum însă activiștii susțin relativismul, NIMICUL, relativismul. Trăind în America de Nord, scufundat în extrema cealaltă nu pot să ignor faptul că nu avem șanse să rămânem coezivi dacă renunțăm la aceste idealuri.

Continue Reading

Politica insultelor

… nu este politică deloc. Georgescu și Lasconi se vor înfrunta în turul 2. Îmi doresc să câștige Lasconi – nu pentru că n-ar fi făcut gafe colosale sau e super-competentă ci pentru că alternativa mi se pare mai nepotrivită. Din nefericire, o văd pe Lasconi (USR, campania ei) mergând pe exact același drum care s-a dovedit păgubos și-n SUA dar și-n alte țări și – vă garantez – se va dovedi păgubos și-n Canada, locul unde trăiesc, la următoarele alegeri.

Continue Reading

De ce li se spune “neo-marxiști”?

Mulți dintre cei supărați de aberația ideologiei care a cuprins societatea curentă folosesc termenul fără să-i înțeleagă rădăcinile. Marxismul a murit în anii 90, nu? Nu. Doar în Est, acolo unde Comunismul ca experiment social își trăise traiul și ne mâncase mălaiul și ficații. În Vest, era bine-mersi și, odată cu căderea Comunismului, lumea a pierdut repulsia față de Marxism și, dimpotrivă, a început să prindă tracțiune, mai ales în mediul universitar. Unul din cinci profesori de la “științe sociale” (care nu prea sunt științe, în sensul că nu măsoară nimic fizic ci emit teorii) se declară în public, cu mândrie, ca fiind marxiști.

Continue Reading

“Post-adevăr” sau “minciună ordinară”?

Pe 27 mai se vor împlini 3 ani de când o poveste incredibilă a făcut înconjurul Pământului, preluată din ziar în ziar: Canada e locația unui GENOCID, împotriva elevilor indieni nativi de la școlile rezidențiale. Chiar și părinții mei, din RO, care nu știu prea multe despre Canada, m-au întrebat despre “genocidul din Canada“.

Totul a început cu  Rosanne Casimir, Șeful de Trib al Tk’emlúps te Secwepemc, anunțând că radarul de penetrare a solului i-a indicat existența a 215 potențiale morminte de copii indieni, nemarcate. Rețineți acest cuvânt “potențial” și căutați-l în orice poveste legată de “genocidul din Canada“, pentru că e un termen repetat din nou și din nou. În fapt, radarul a descoperit – limita lui tehnică – perturbări ale solului. Până în momentul când acest articol e scris, nicio rămășiță omenească n-a fost descoperită, în ciuda săpăturilor, “potențialul” rămânând neconfirmat.

Continue Reading

Greve care seamănă dar nu răsar

Fermierii protestează. Majoritatea lumii e suportivă cu ei. Chiar și cei de dreapta, care de obicei sunt împotriva acțiunilor sindicale îi aplaudă. Pentru motive total greșite, în urma unor interpretări care se bazează (ca multe altele) pe analogii nepotrivite. Să explic: anul trecut, de exemplu, fermierii olandezi s-au ridicat împotriva guvernului. Deși presa i-a demonizat, mișcarea lor a condus la o ridicare a Dreptei în Olanda. Acum fermierii francezi, români etc. se ridică. E la fel, nu? Nu, pentru că motivația protestelor e complet diferită. În Olanda – dar și în Canada, Australia, Noua Zeelandă – fermierii se împotriveau măsurilor care urmau să le închidă fermele, subzistența. Guvernul, în numele ecologiei, încerca să reducă cu 30-35% cantitatea de fertilizator alocată, care e blamată pentru încălzirea globală. Impunea și alte măsuri – ca închiderea fermelor de vaci ca să reducă metanul din pârțurile vacilor.

Continue Reading