O bună parte din polemicile (certuri!) românilor pleacă de la ne-armonizarea definițiilor. Practic oamenii vorbesc de lucruri diferite crezând că vorbesc de același lucru. Recent mi s-a întâmplat să greșesc și să supăr pe cineva cu comentarii despre “feminism“. Am spus clar că susțin feminismul celui de-al 2-lea val dar că valul 3 și 4 au dus lucrurile pe arătură, rău de tot. România – persoana locuiește în România – are nevoie de mai mult feminism din valul 2 dar ar face bine să se oprească înainte ca mișcarea să devină un soi de “feminazi” – cum sunt poreclite adeptele valurilor ulterioare. Din nefericire la capătul celălalt mesajul a sunat “Andi are ceva cu feminismul“. Nu fac o blamare – probabil restul detaliilor, în care se spune că rezidă diavolul, s-au pierdut pentru simplul fapt că o femeie româncă aude extrem de des disprețul și blestemele aruncate de sexul masculin feminismului în general, fără nuanță, și a crezut că fac la fel. În viață lucrurile nu-s binare și detaliile sunt foarte importante.

Ce sunt aceste valuri?

• Primul val – a fost valul sufragetelor, lupta pentru vot și reprezentare a femeilor în viața politică, dreptul la proprietate, educație și egalitatea în angajare. În lumea vestică a durat de la jumătatea secolului XIX, până la începutul secolului XX (în unele locuri – i.e. Orientul Mijlociu – încă n-a ajuns). În SUA începutul mișcării a fost Conferința de la Cascada Seneca, 1848, când Elizabeth Cady Stanton a conceput Declarația Sentimentelor .
• Al Doilea val – a fost valul care s-a concentrat pe rezolvarea inegalităților în casă, slujbă și societate, în general. Temporal acest val a fost localizat (din nou, vorbim de lumea civilizată) de la începutul anilor 60 până pe la jumătatea anilor 80. Cele mai proeminente reprezentante: Betty Friedan, Simone de Beauvoir, Gloria Steinem (recent decedată). Principalele țeluri ale mișcării erau:
  • slujba și salariile – a luptat împotriva diferenței de plată la slujbă și oprirea discriminării în slujbe;
  • drepturi reproductive – campanie pentru planificare familială, avort și contraceptive;
  • sexualitate și familie – au luptat să spargă rolul domestic tradițional, cutumele mariajului (i.e. că femeia trebuie să ia numele bărbatului la căsătorie) și împotriva dublelor standarde aplicate femeilor și bărbaților;
  • violența împotriva femeilor – au luptat ca să conștientizeze publicul împotriva abuzului domestic, violului și pentru necesitatea adăposturilor pentru femei.
• Al Treilea val – a pornit la începutul anilor 90, condus preponderent de femeile generației X care au crescut într-un mediu saturat de mass-media. Conceptele și teoriile lor de bază:
  • intersecționalitate: este ceea ce unii numesc “neomarxism“, teoria care împarte lumea între opresori și oprimați dar, spre deosebire de Karl Marx, aplică acest concept nu doar la nivelul financiar, ci îl extind la nivel rasial, de clasă, sexualitate, identitate de gen;
  • teoria postmodernă și queer: mișcarea rejectează binarul genurilor și văd genul ca o chestie socială;
  • pozitivitate față de sex și trup – îmbrățișează preferințele personale în privința sexualității, eliberare completă sexuală
  • individualism și multivocalitate: prioretizează identitatea personală și definiții variate a ce înseamnă să fii feministă, depărtându-se de o agendă politică unificată
    Au expandat scopul studiilor de gen, au adoptat drepturile celor “queer” și transgenderi
• Al Patrulea val – este exact ca și valul 3 dar în epoca digitală – activism digital (de fotoliu?), medie socială și intersecționalitate. Aspecte:
  • activism pe platforme sociale și digitale – lansează hashtag-uri virale (ca acel #believeher – care cere ca orice femeie să fie crezută în acuzațiile ei pe simpla bază a faptului că e femeie)
  • intersecționalitate – adoptând “femeile” transgender, lucru care le pune – ironic – în conflict direct cu feministele valului 2 (i.e. celebra autoare Camille Paglia) care au militat mult pentru a crea spații separate, sigure, pentru femei doar pentru a le vedea acum invadate de “femei cu penis” (și pot susține cu MULTE exemple că femei au fost violate la adăposturi pentru victimele abuzului domestic, în pușcărie etc. de acești indivizi)

• valul 1 = drepturi politice, de reprezentare
• valul 2 = egalitate la slujbă, acasă, în societate
• valul 3 = intersecționalitate, femeie e cine se simte femeie
• valul 4 = activism online, petiții, identificarea și rușinarea celor care spun ceva rănitor pentru femei + intersecționalitate

Datorită momentului când valul 3 a plecat, eu îl numesc valul “Lorena Bobbitt” – făcând referire la acea individă care i-a tăiat soțului “mădularul”. Există rapoarte că în 1993, când s-a întâmplat incidentul, unele femei se salutau cu semnul foarfecelui pe stradă sau la slujbă. Ca orice altă revoluție și cea feministă a degenerat și continuă să degenereze – cu rezultate nocive pentru toți, inclusiv pentru femei:

• există clipuri pe media socială (nu puține) de femei care declară cu mândrie fie că vor avorta fetușii de sex masculin sau de mame care se laudă că-și prigonesc copiii de sex masculin și-i pun să servească surorile, ca să se obișnuiască “bine“;
• în sute (nu glumesc) de clipuri femeile declară că n-au nevoie de bărbați, ignorând faptul, ca minim, în vasta majoritate bărbații sunt cei susțin infrastructura civilizației noastre: 98% din electricieni, 90% din slujbele din construcție, 95% din armată, doar o minoritate absolută din mecanici sunt femei etc. În fapt, într-un interviu stradal, multe grupuri de tineri bărbați declarau că “Absolut avem nevoie de femei” în timp ce toate grupurile de fete întrebate au declarat că nu au nevoie de bărbați.
• eliberarea sexuală a devenit promiscuitate (după orice definiție). O individă care-și spune Bonnie Blue a filmat o poștă cu 1057 de bărbați în 12 ore. Un sondaj a arătat că 11% din americancele 18-24 de ani au cont OnlyFans și încă 20% declară că se gândesc să-și deschidă unul; bolile venerice au explodat.
• standardele cerute de femei au intrat și ele în zona aberantului: e foarte comun ca puștoaice să declare că vor bărbați tineri, din aceeași grupă de vârstă care fac “măcar 150,000$/an” sau “măcar 250,000“, să fie peste 1.8m și extrem de bine făcuți (regula celor trei de 6 – 6 cifre în salar, 6 picioare înălțime și 6 segmente vizibile la stomac). Degeaba li se arată – există calculatoare online – că țintesc la 0.1% din bărbați sau chiar mai puțin. Ele râd și susțin aceste standarde desprinse de realitate (recent am văzut clipul unei femei care are o agenție matrimonială înfuriată de aceste condiții aberante pe care clientele i le impun – și care nici măcar nu-s importante în evaluarea rezistenței cuplului). Aceste standarde aberante, combinate cu o încredere în sine plecată din zona realului, le împinge pe femei care, pe o scară de la 1 la 10, ar fi un 2 sau un 3 să țintească la bărbați de 9 și 10. Aceștia se prind repede câtă căutare au și, evident, vor toate beneficiile fără nici unul din dezavantaje… iar restul, ei restul au început să-și scoată pașapoarte (“passport bros”) și să caute soții în țări unde aceste valuri de feminism n-au ajuns
• am spus deja ce deservicii a adus intersecționalitatea femeilor: pe lângă femei abuzate de bărbați primiți în spațiile lor, inclusiv dușuri la sălile de sport (da, femeile în A de Nord pot alege să frecventeze săli “doar pentru femei“… dar în ultima vreme și pseudo-femeile au voie acolo), vorbim de femei care competitează cu bărbați în sport – ca să vă faceți o idee ce destructiv e acest lucru, cea mai bună alergătoare a Americii, multiplă campioană, poate fi bătută de +100 de băieți – liceeni care participă ca amatori.
• aceeași intersecționalitate le împinge – aberant – să solidarizeze cu musulmanii (văzuți și ei ca victime ale “islamofobiei”) care, așa cum știe orice om cu cap pe umeri sunt în tabăra opusă eliberării femeii (exemplul Iranului este elocvent pentru ce se va întâmpla: acolo progresiștii, inclusiv feministele, stângiștii au solidarizat cu cei mai radicali musulmani ca să scape de Șah și imediat ce au scăpat au început să fie persecutați de acei fundamentaliști cu care au făcut parteneriat).
• Mesajul de pozitivitate a greutății a ridicat media de greutate de la 63kg (1990) la 74 kg (2026) – în SUA, și nu e nimic neobișnuit ca reviste de sport să publice femei obeze (nu grase). Știm ce nemiloase sunt criticile în România – și câteva kg în plus sunt înfierate, preponderent la femei, chiar și când persoana se străduie (și critica vine deseori de la femei care nu fac mai nimic special ca să fie slabe) – dar a spune că obezitatea morbidă e frumusețe este un mare salt, o mare denaturare.
• imaginea obsesivă a femeii văzute ca victimă au condus la concluzii incredibil de aberante. În recentul caz al lui Lindsay Clancy, care și-a sugrumat toți cei 3 copii, ea a devenit un soi de eroină a multor femei: sute dintre ele o așteptau la proces și o aplaudau și în ciuda faptului că apărarea a acceptat că ea a făcut-o (dar într-un soi de psihoză post-partum), multe făceau demonstrații halucinante în care soțul (care nu avea cum, mișcările lui fiind înregistrate pe cameră) este adevăratul vinovat.
• divorțurile sunt generate – în contrast cu România – de femei. Și nu pentru acele motive puternice care le animă pe românce sau est-europence – ci, dimpotrivă, dintr-un soi de criză de maturitate, aceeași care afecta bărbații în decade trecute (și poate-i mai afectează în Europa de Est, Africa, Asia). Nu vorbesc din zeci de clipuri pe tiktok sau youtube în care femeile însele declară că au părăsit soți buni, care le intrau în voie și făceau totul pentru ele, ci din cazuri concrete pe care le cunosc. Unul din ei, un român, a fost părăsit de soție după 7 ani pentru că aceasta a realizat că nu e făcută să fie mamă și soție – declarația ei, care a acceptat să țină copilul doar 15% din timp dacă el îi plătește cât a dorit. Un altul, un canadian – un individ extrem de jovial, inteligent, sportiv, fără nici un viciu – a fost părăsit de soție, oficial pentru că nu e destul de ambițios (făcea 129,000$/an în slujbă stabilă, de peste 12 ani, dar ea insista c-ar putea face mai mult), neoficial – părerea mea- pentru c-a găsit o dietă minune și, după 16 ani de mariaj, a reușit să slăbească.

Dar nu vreau să credeți că sunt concluziile mele, părerea unui singur om. Femeile însăși – cele adulte – acceptă tot mai puțin eticheta de “feministă” – articol AICI. Nu uitați – din nou, ne referim la America de Nord, nu la România unde feminismul de valul 2 încă nu s-a copt, unde încă e nevoie de presiuni ca femeile să primească un tratament egal cu bărbații. Există multe canale YT unde creatoarele expun curentele aberante ale feminismului modern, iar feministe ca acea Camile Paglia, deja menționată, sau J.K Rowling ajung la cuțite cu noile valuri. (E un lucru care-mi dă speranță – unele femei crează aceste probleme dar altele vor readuce curentul pe fundații mai sănătoase, mai constructive).