Cearta la români…

… nu este ceartă. Este anihilare. Este un război nuclear, total, care nu lasă cărămidă peste cărămidă. Pentru că, pesemite, suntem emoționali. Unii ar spune „lipsiți de educație” sau „nematurizați”, “bădărani” sau “psihopați” dar de ce i-am asculta pe aceștia?!

Războaiele, cred eu, sunt uneori necesare. Cele limitate, în care urmărești un scop. Dar, nu, la noi scopul se pierde foarte repede după începerea războiului. Tot ce mai rămâne este dorința de anihilare. Și când se purcede la războiul nuclear, ce mai rămâne de câștigat?

Dar, suntem oameni și este greu de purtat un război de nimicire cu alți oameni. Trebuie musai să uităm că sunt oameni. Avem resursele și educația necesară, scursă prin ani de la comunism. Una din regulile propagandei este demonizarea adversarului. Așa că-l pastișăm în cele mai negre culori. Îi uităm pluridimensionalitatea proprie umanității, îi ștergem cu buretele orice calități și-l transformăm în demonul a cărui distrugere va fi aplaudată. Va fi aplaudată și noi vom fi Eroii Binelui – predictibil după altă regulă a propagandei – regula simplificării în care toți se împart în „prieteni și dușmani”, „oameni de bine și golani” etc.

Dacă cearta se poartă față în față, curând adversarii nu se vor mai privi în ochi. Dacă ar face-o și-ar aminti că cel din fața lui e frate, soră, părinte, partener de viață sau, ca minim, un alt om. Ne-am pierde inima de a strivi un alt om, așa că trebuie să rămână demon.

Slavă Domnului! Să ne rugăăăăm! Că ne-a dat internetul și nu mai trebuie să ne privim adversarii în ochi. Îi putem împroșca cu toate lăturile fără să simțim vreun junghi de culpabilitate între coaste. Ca și armatele lumii ne-am modernizat și luptăm prin intermediul dronelor din confortul fotoliului nostru.  Desigur, internetul și FB-ul acoperă numai un segment de conflict. Mai trebuie totuși să dăm ochi în ochi cu demonii pe care-i înfrângem. Dar va trece și perioada asta neplăcută.

În timp ce alte culturi escalează, avansând treptat cearta la armele nucleare, la noi se trece la ele imediat după anclanșarea conflictului. Nimic nu este sfânt. Nici o vorbă nu-i prea grea, nici o lovitură nu-i prea murdară. Lovim adânc, cu orice ne stă la îndemână. Reamintesc – scopul nu e de a obține ceva ci de a nimici demonul. Orice sensibilitate devine un punct critic în care inamicul trebuie lovit. Un copil cu handicap, un divorț dureros, o boală, un eșec la slujbă – toate devin dovezi ale nimicniciei adversarului.

Și-l călcăm în picioare. I-o spunem. Nu numai unui străin dar, poate cu precădere, și unui om apropiat, unei rude sau unui prieten. Fără rețineri, lăsând mânia să tropăie peste cele mai frumoase și puternice legături din lume. În dragoste și-n război totul e permis, nu? Noi alegem războiul. Și folosim termeni absolutiști, nedrepți, acuzări care nu stau în picioare în fața celei mai elementare scrutinări.  Și rupem relația și rupem prietenia și ne creăm premizele întâlnirilor penibile în cercuri sociale comune sau chiar în casă. Nu contează. Așa e la răzbel.

Și, după ce furia ni s-a potolit, ne simțim de rahat pe dinăuntru. Ne simțim atât de rău că trebuie să mai retrăim o dată, sau de zece ori, scena bătăliei ca să ne convingem că nu puteam evita baia de sânge. Trebuie să-i demonizăm și după ce s-a terminat. Pentru că altfel, dacă încetează să fie demoni, ar trebui să le cerem scuze, să spunem că ne pare rău… și asta ar fi un semn de slăbiciunie, semn că am greșit. Și noi nu greșim. Niciodată. Când greșim, recitește propoziția anterioară.

Să ne imaginăm că nimic nu s-a întâmplat.

Noroc că orice sistem, inclusiv cultura noastră „emoțională”, trebuie să născocească un mecanism de suportare, de supraviețuire. Acesta este „a te face că plouă”. O zi te acoperi de fecale apoi, peste 2 săptămâni, când ambele părți s-au calmat, se fac că plouă. N-ar putea face altfel – cel mai adesea nici una din părți nu a ales drumul decenței, a răbdării demne și, astfel, nici o parte nu are „mâinile curate”.  Și totul se reia, se spun glume, se trece peste jenă, se cer scuze-nescuze (gen „nu trebuia DAR nici tu n-ar fi trebuit”) și totul e spălat.

Așa se crede. Că dacă te faci că plouă, ieși spălat. Nu ieși! Ieși trist, cu amintiri, cu vorbe poate spuse la mânie sau poate gândite, cu relații slăbite și mai singur.

Importanța plângerilor care nu rezolvă nimic

Nu ajută deloc! Nu schimbă nimic! Sunt corupți/indolenți/indiferenți” este, discutabil, răspunsul cel mai tipic dat de un român când i se sugerează să facă plângeri și reclamații. Recunosc că, după ce petreci ceva timp în RO, este ușor să înțelegi această viziune. Funcționarii și ofertanții de servicii știu foarte bine să ne inducă acest sentiment de futilitate. Așa că, preponderent, românii se plâng… unul altuia.

Am auzit/citit din nou același argument legat de modul în care RTV și A3 au prezentat demonstrațiile pașnice ale cetățenilor care nu doresc grațieri/amnistieri care servesc conducătorilor corupți. Aceste televiziuni, așa cum știm deja c-o fac, s-au lansat în speculații ridicol de departe de adevăr. Mulți s-au plâns la CNA și au încurajat și pe alții s-o facă. Răspunsul a fost cel scontat: NU AJUTĂ. Și totuși…Continue Reading

Alegerile. Cele mai importante dintre ele

2015 și 2016 au fost ani de alegeri. Alegeri disputate, alegeri ce-au spart societatea românească în tabere antagonice. Politicienii și-au scos oștile, plătite sau – mai des și mai trist – voluntare, la luptă. Cu fiecare ocazie românii s-au păruit, s-au violentat, s-au făcut cu ou și cu oțet. Demn de înțeles – de 27 de ani așteaptă altceva și acel altceva nu mai vine.

Vulgaritatea este apanajul “inteligenției” României. Este, de asemeni și apanajul lenei intelectuale.

Continue Reading

3360 km în 5 zile (+1) – Ziua 4

MEA CULPA: Nu n-ați visat – titlul spunea “4 zile (+1)”. În elanul meu berbecesc sau poate din durerea mea de spate am simțit ca și cum am făcut 3360 km în doar 4 zile. Adevărul e c-au fost 5 zile + 1 de repaos. Abia scriind acest material am realizat că v-am mințit: “Stai puțin, c-au mai fost 2 zile“.

Introducere
Ziua 1
Ziua 2
Ziua 3

Am început a patra zi a călătoriei făcându-mi bagajul repejor și părăsind camera în căutarea unei cafele. Ochisem un Starbucks peste drum. Am dat o fisă unui cerșetor așezat, foarte înțelept, în fața Starbucks-ului. Nu există loc mai bun de cerșit decât cel în care oameni cu viziuni socialiste (“liberale” după limbajul din A de Nord) vin să cheltuiască – plini de vinovăție – 5$ pe o cafea. M-am lăsat și eu cuprins de această vinovăție și am pus un “tooney” (fisă de 2$) în cupa goală a homeless-ului.Continue Reading

3360 km în 5 zile (+1) – Ziua 3

Introducere

Ziua 1

Ziua 2

Odihnit, eram gata de o zi relaxată, la pas (pas de motocicletă), în jurul micuței insule Prince Edward. Era o zi sumbră – plouase puțin peste noapte dar, deși temperaturile erau peste 22 C, cerul se încăpățâna să se ascundă după o perdea plumburie de nori.

Traseul celei de-a 3a zile.
Traseul celei de-a 3a zile.

Dacă veni vorba – să nu cumva să faceți referințe la dimensiunea insulei. Localnicii sunt foarte sensibili. Cel puțin cel cu care am vorbit dimineața, când m-am rătăcit (din nou, iar, asta e când călătorești bizuindu-te pe amintirile unei hărți sau pe busola interioară). Tot ce am spus este că „nu poate fi departe, distanțele sunt mici”.
Continue Reading

3360 km în 5 zile (+1) – Ziua 2

Introducere

Ziua 1

Puțină înțepeneală, puțină oboseală dar nimic care să mă poată opri din drum, doar cât să-mi aducă aminte că nu-s găină de primăvară. Cu un red-bull în mână (n-am găsit cafea în zonă și mai aveam o cutie în rucsac de cu o zi înainte), am încercat Skype-ul prin wifi-ul de la motel.

Ziua a doua.
Ziua a doua.

Continue Reading

3360 km în 5 zile (+1) – Ziua 1

Notă: Dacă doriți să vedeți poza la rezoluție maximă, clickuiți pe ea. Va deschide în alt tab a browserului.
Introducere

Prima zi, evident, a început cu o zi înainte. La 11 noaptea am făcut plinul, am pus motocicleta în spatele mașinii (ca să nu trebuiască să fac rocada dimineața), i-am adăugat nițel lichid de răcire și, desigur, mi-am făcut bagajul sub notele pline de îngrijorare ale Celiei, soția mea: „Să nu uiți pastilele de durere de spate, dragule”. Nu, nu le-am uitat. Mi-am vârât în rucsac și o a doua pereche de blugi – dacă bate vântul și mă ușurez pe pantaloni?! – și un pulover, pentru orice eventualitate, 6 zile de tricouri, chiloți și șosete (cu una în plus deși… tot ce ai nevoie este o VISA/all you need is a VISA card). Continue Reading

3360 km în 5 zile (+1)

Aș putea să vă fac capul calendar despre diferența dintre un drum cu motocicleta față de unul cu mașina. Aș putea să vă vorbesc de cât de conectat ești cu drumul pe care-l străbați: cum simți pe propria piele zonele de aer cald urmate de unul rece, care-ți înfiorează pielea, de mirosurile plantelor, al ierbii proaspăt tăiate sau al focului de lemn. Mi-ar fi imposibil însă să vă descriu cu toată culoarea pe care o merită poezia autostrăzilor care se deschid în fața ta sau, din contra, a curbelor strânse închise între copaci. N-am capacitatea de a vă recita versurile emoțiilor care te cuprind când aluneci cu 120 kmph sub lumina strălucitoare a unei zile pașnice Continue Reading

Polemizatorul

Alt nume pentru Polemizator - Jerk.
Alt nume pentru Polemizator – Jerk.

Îl cunoașteți. Îl întâlniți în fiecare zi, ascuns după un chip sau altul. După câteva minute de conversație, nu știți de ce vă simțiți cald pe dinăuntru. Nu, nu genul acela plăcut de căldură care îți încălzește sufletul ci genul de căldură de furnal, care te mistuie pe dinăuntru. Fiecare vorbă pe care Polemizatorul o rostește, aduce cazanul mai aproape de temperatura de explozie. N-ai cum câștiga, n-ai cum să-l oprești. Dacă e seara și spui că e aproape noapte, se îndârjește să-ți arate soarele în dunga, să aducă trei prieteni care să confirme că e încă zi. Dacă admiți că este încă zi, îți spune că ești lovit la cap și vezi prea luminos.Continue Reading

Narcis de România

Eu gândesc în tipare. Mintea mea încearcă să cunoască lumea folosind statistici, probabilități, șabloane. Este la modă să gândești original, “în afara cutiei”, așa că mai nimeni nu vreau să admită că acest mod de funcționare a minții e un lucru comun. Nu o spun eu ci oamenii de știință. Recunoașterea unor tipare ne-a ajutat și încă ne mai ajută în supraviețuire. Acest fel de a gândi tinde să observe șabloanele care ne definesc, stereotipurile.Continue Reading