Trufia este ultimul pe lista celor 7 păcate capitale. Cu toate acestea cred că e una din rădăcinile întregului rău de pe planetă. Îi mai putem spune „mândrie” (cu sensul rău), „aroganță” sau, așa cum s-a încetățenit în engleză „self-rightgeousness”. Este acea credință – absurdă, nejustificată – că noi înșine NU suntem păcătoși și că „Infernul sunt CEILALȚI” (oricine ar fi acești „ceilalți”, poate chiar mulțimea tuturor oamenilor minus noi înșine).
Continue ReadingPentru cei ce n-au citit primele 2 părți:
Stoicism 1
Stoicism 2
Dacă, așa cum am văzut, multe lucruri nu sunt sub controlul nostru, de ce ne mai zbatem? N-ar fi mai înțelept să ne relaxăm și să lăsăm lucrurile să curgă de la sine? NU. Lucrurile nu se întâmplă indiferent de ceea ce facem ci împreună cu ceea ce facem. Mi s-a spus „Uneori e mai bine să nu faci nimic” și sunt de acord – dar alteori e mai bine să faci ceva. Nu poți ști care-s acele momente.
Continue ReadingDacă ați pierdut partea 1, citiți-o aici.
3. Concentrează-te pe ceea ce poți controla și acceptă ceea ce nu poți controla. Știm această idee, dacă nu în forma aceasta, în multe alte zicale populare. O știm dar avem probleme în a o accepta și, deci, în a o aplica.
Ce anume putem controla? Tot ce ține de noi înșine: gândurile, judecățile și acțiune noastre. ALE NOASTRE, nu ale celorlalți. Ce anume nu putem controla? Absolut tot restul – moartea, sănătatea, reputația, acțiunile și gândurile celorlalți.
Continue ReadingMulți dintre cei 7.5 miliarde de oameni de pe Terra trăiesc în cea mai bună lume care a existat. Nu înseamnă că e bună pentru toți DAR e mai bună decât a fost lumea părinților și bunicilor lor. Nu pentru puțini ci pentru o covârșitoare majoritate. Viața e mai lungă, foametea e pe cale de dispariție, oamenii – chiar și cei de venituri modeste – pot călători și vizita obiective turistice. Ar trebui să fim fericiți – măcar mai fericiți decât părinții și bunicii noștri. Sau măcar la fel de fericiți. NU SUNTEM.
Continue ReadingSusțin definiția democrației ca fiind dictatura majorității. Nu pentru c-ar fi echitabilă – viața nu e echitabilă – ci pentru că e singurul mod în care democrația poate supraviețui și prospera pe termen lung. Dacă ignori voința majorității și o suprascrii cu cea a minorității lucrurile o vor lua la vale. E inevitabil și este logic. Arbitrajul sistemului devine tot mai dificil – pentru că o minoritate se poate divide până la nivelul (teoretic) de 1 individ.
Este numai normal să avem o fascinație cu copilăria. Toți suntem fascinați de inocența copiilor și trăim în epoca în care ne putem manifesta această fascinație. Simultan ucidem această inocență cu problemele și obsesiile noastre. Nu o ucidem din răutate ci pentru că ne stă în fire să sufocăm, să anihilăm tot ce ne place.
Ce anume ne fascinează la copilărie? Pentru mulți e vorba de timpuri mai simple, mai facile când, evident, nici nu știam cât de bine ne este. E vorba de protecția pe care o primeam de la părinți, de lipsa de griji. Copiii noștri, probabil, nu vor avea o asemenea imagine de protecție pentru că sunt bombardați de noi, de societate, de mass-media, de politicieni cu mesaje îngrozitor de sumbre: planeta e pe moarte, neo-naziștii preiau puterea și încearcă să asuprească toate categoriile deja asuprite, ne invadează imigranții (sau ticăloșii de neo-naziști vor copiii înecați), femeile sunt violate și abuzate – dacă e să ne luăm după tăria și ținta protestelor asta se întâmplă îndeobște în țările civilizate ș.a.m.d.
Continue ReadingSunt multe lucruri dar și vietăți – animale, plante – de o frumusețe deosebită dar extrem de ucigătoare. Nu-mi trece însă nimic mai frumos și mai ucigător decât teoria comunismului. Nu, nici chiar creștinismul pe care l-am transformat dintr-o doctrină a iubirii într-una a măcelăririi tuturor celor ce nu știau dau nu doreau să mănânce trupul și să bea sângele lui Iisus. Creștinismul a făcut milioane de victime în 2000 de ani; comunismul – și ramurile sale, cum e fascismul, sute de milioane în mai puțin de 100.
Continue ReadingProști, manipulați, imbecili, tâmpiți… sunt cuvinte pe care le auzim sau citim zi de zi. Provin din frustrare și mânie. Pe lângă faptul că e o prostie să confunzi ignoranța cu prostia, nu rezolvă nimic – nici măcar nu răcoresc. A te limita la jigniri, nu este un mare semn de inteligență. A nu găsi tonul potrivit pentru a ajunge în mintea omului, de asemeni, nu e mare semn de deșteptăciune.
N-am să neg că, în România (dar nu numai) există multă ignoranță legată de cele mai banale procese și concepte ale democrației și ale politicii. N-am să neg că e dificil să înveți pe cineva care e convins că e atotștiutor – cum era Ceaușescu – și puține nații au o concentrație mai mare de atotștiutori decât are cea română. Dar nu putem sta cu mâinile în sân. M-am întâlnit în gând cu alți români din diasporă care simt la fel, care vor să adreseze rădăcina problemei – ignoranța, sentimentul de dependență și de sclav al celor din clasele mai puțin educate. Nu putem fi în RO, punând proiectul pe picioare și din acest motiv căutăm ajutor acolo. Și suntem dispuși să plătim pentru asta, să finanțăm prin donații primite de la români din afară care vor să-i ajute pe cei rămași acasă. Documentul care urmează e un plan de dezbatere. Orice idee și îndreptate ne poate ajuta să conturăm planul. Și mai mult ne pot ajuta cei inimoși, rămași în RO, care pot demara acțiunile necesare pentru împlinirea planului.
Doar circa 31% din populația României locuiește în primele 20 de mari centre urbane ale României. Restul de 69% locuiesc în bastioanele PSD, în micile orașe și comune ale țării. Întreaga strategie a opoziției folosește metode moderne, Facebook etc. de convingere a electoratului – acestea pot ajuta într-o oarecare măsură pentru câștigarea de aderenți în mediul urban dar nu adresează deloc lipsa votului în sectorul în care sunt extrem de deficitari, la țară.
Aceste povești cu evrei trebuie pornite cu o poveste cu români. Era prin 1996 și un cuplu de prieteni, români, oameni cumsecade și f. simpatici, ne-au invitat la nunta lor. Le-am spus că nu stăm bine cu banii – strângeam pentru prima noastră casă. Ne-au spus să nu ne batem capul, că e o nuntă tinerească unde banii nu contează. I-am crezut, mai ales că, după starea civilă, făcusem nunta mea doar cu prieteni, tineri toți, cu banii dintr-o motocicletă vândută. De ales m-am ales cu 2 cafetiere și alte cadouri asemănătoare – dar nu conta, pentru că-mi avusesem prietenii aproape.
Din nefericire, nu prietenii noștri conduceau operațiunea ci părinții lor așa că la nuntă ne-am trezit cu borcanul lângă noi, cu strigare și rușinare publică. Și rușine mi-a fost. De ce? Pentru că eram tânăr și rușinos. Aveam bani – dar numai cât să acopere prețul celor două tacâmuri și ceva modic pe deasupra. De rușine, de umilință m-am îmbătat și am fost crâșcă tot restul serii. A doua zi, mahmur, mi-am jurat că nu voi mai merge la nici o nuntă până nu-mi voi permite să dau cu inima largă.Continue Reading
Mă plâng adesea de risipa și ineficiența guvernului canadian. E normal. Întâi pentru că asta e natura fiecărui guvern sau instituție atât de mare încât diluează responsabilitatea personală. Apoi, pentru că, implicat fiind (am lucrat pentru guvern în diverse departamente – Public Works, Agriculture, Elections, chiar și Shared Services; iar acum lucrez pentru Global Affairs) știu exact cât de ineficiente sunt aceste departamente și, de ce nu, eu personal. Spre deosebire de alții, însă, eu am beneficiul de a putea compara – cu guvernul României și, prin comparație, cel al Canadei predă proiecte, face lucruri tangibile pentru mine și ceilalți cetățeni.
M-am gândit să le povestesc și altor români, pentru că nu ajută să ne plângem și să spunem „Așa NU ne place” ci, atunci când spunem aceasta, să completăm cu „Mai bine astfel”. România și românii, cred eu, au nevoie de modele. Mi s-a spus de câteva ori – și se vehiculează mult în România – că am copiat prea mult și că nimic n-a mers așa că ar trebui să fim originali. Am copiat, e drept, dar am copiat prost, fragmentat – o bucățică dintr-un sistem, alta din altul și am încercat să potrivim una cu alta piese din puzzle-uri diferite. În plus, indiferent de cât de bun este sistemul în teorie, în practică devine cât de bun este fiecare participant în sistem.Continue Reading